Fostul internațional român Daniel Prodan a fost decorat post mortem
Articol de Marga Tudor, 18 noiembrie 2016, 23:51
El a primit Emblema de Onoare a Armatei Române cu însemn de pace.
„În semn de îndreptățită apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute în cariera sa sportivă în cadrul clubului militar, dar și pentru a onora performanțele de excepție înregistrate ca titular al reprezentativei României la campionatele mondial și european de fotbal, pentru întreg prestigiul adus Armatei Române, am conferit astăzi, post-mortem, lui Daniel Prodan, Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de pace. Îmi exprim speranța că vestea va aduce și alinare familiei îndoliate”, a anunțat Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, pe Facebook.
Fostul international roman Daniel Prodan a murit miercuri seară, la doar 44 de ani, în urma unui infarct suferit în locuința sa.
Astazi, pe Arena Nationala NU s-a jucat, ci a fost locul unde Prodan a mers pentru ultima oara.
Sicriul cu trupul neinsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus dimineata, pentru cei care au vrut sa ii aduca un ultim omagiu.
Au fost prezenti fosti colegi, dar si sute de suporteri.
Steaua şi-a trimis şi ea reprezentaţii pentru a aduce un omagiu fostului mare internaţional roman. Primii stelisti care au sosit la stadion au fost Valeriu Argăseală şi Mihai Stoica, cei care au depus o coroană cu flori.
Daniel Prodan a strâns 54 de selecții la echipa națională în perioada 1993 — 2001, participând cu reprezentativa României la Campionatul Mondial din 1994, unde a fost integralist în toate cele 5 partide, și la Campionatul European din 1996.
Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972, la Satu Mare.
Este fratele mai mare al jucătorului Ciprian Prodan de la FC Olimpia Satu Mare. În carieră, Daniel Prodan a jucat la Olimpia Satu Mare, Steaua Bucureşti (cu care a cucerit cinci titluri de campion, două Cupe ale României, două Supercupe ale României şi a evoluat în LIga Campionilor), Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Rocar, FC Naţional şi Messina.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obţinute la turneele finale din perioada 1990-2000 şi pentru întreaga activitate.