GAUDEAMUS 2016 – 5 zile, 850 de evenimente şi 125.000 de vizitatori!
Articol de Stefania Grigore, 24 noiembrie 2016, 10:08
Ediţia 2016 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), s-a încheiat duminică, 20 noiembrie, în prezenţa unui public încă foarte numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta bogată şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului.
Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 850) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – care egalează recordul înregistrat la ediţia precedentă, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”.
Târgul Internaţional GAUDEAMUS, eveniment reper al peisajului cultural românesc de peste două decenii, a avut loc în acest an în perioada 16 – 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Ediţia 2017 va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.
Gaudeamus 2016, la final – cărți diverse, public numeros, alegeri variate