Cele mai interesante evenimente de astăzi, 8 decembrie, din Bucureşti
Articol de , 8 decembrie 2016, 09:30
CINEMA
* Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc „CineMAiubit” a programat astăzi, la Cinema Elvira Popescu:
– de la ora 12:30, scurtmetrajele din primul calup al competiţiei de documentare;
– de la ora 15:00, filmele din cea de-a doua grupare a aceleaşi competiţii;
– de la ora 17:00, scurtmetrajele din al doilea calup al competiţiei de ficţiune;
– de la ora 20:00, filmele din cea de-a treia grupare a aceleaşi competiţii.
* La Cinema Muzeul Ţăranului se desfăşoară, până Duminică 11 decembrie, cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Film şi Psihanaliză. Astă-seară, de la ora 19:00 este proiectată drama familială „Ilegitim” realizată de Adrian Sitaru, cu Adrian Titieni în distribuţie, actor ce va participa la discuţiile ce urmează proiecţiei alături de Andrea Sabbadini.
* La Institutul Cervantes continuă ciclul dedicat cinematografiei columbiene, de la ora 19:00 fiind proiectat documentarul „Apaporis: secretele selvei” de José Antonio Dorado, care ne poartă prin peisaje paradisiace şi complet necunoscute, mergând pe urmele exploratorului Richard Evans Schultes, luând în discuţie dispariţia limbilor şi cunoştinţelor ancestrale ale populaţiilor amazonice.
* La Cinemateca Eforie, de la ora 17:00 rulează, la cererea spectatorilor, thrillerul „Sequestro di persona / Sechestru de persoană” în regia lui Gianfranco Mingozzi, cu: Franco Nero, Charlotte Rampling, Frank Wolff.
* Serialul de televiziune „Memoria Exilului Românesc”, realizat de Marilena Rotaru şi distins cu patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, serbează un sfert de secol de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român. Alături de realizatoare, la aniversare vor fi prezenţi Doina Alexandru, jurnalist la Radio Europa Liberă, Alex. Ştefănescu, scriitor şi critic literar şi Radu Preda, preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
* În cadrul programului „Joia de film”, al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso”, de la ora 19:00 are loc proiecţia comediei „A Napoli non piove mai / La Napoli nu plouă niciodată”, în regia lui Sergio Assisi.
* KineDok prezintă, de la ora 20:00 în Make a Point, filmul „Fraţi de cântec” de Balázs Lévai despre un interpret de muzică folk care, în timp ce se recuperează după un accident de maşină aproape mortal, compune un cover pentru un pop icon proaspăt ieşit de la dezintoxicare, inserând un motiv al unei trupe româneşti.
SPECTACOLE
* Opera Naţională aniversează 95 de ani de la instituţionalizarea sa printr-o gală ce începe de la ora 18:30 şi cuprinde arii şi părţi corale din opere celebre interpretate de Orchestra, Corul şi soliştii instituţiei sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu. Invitat special: soprana Anita Hartig.
* Universitatea de Muzică găzduieşte, de la ora 19:00, spectacolul umanitar cu piesa de teatru „Steaua Nordului”, jucată de copiii actori de la centrele Mia’s Children şi The Door, urmată de câteva surprize pregătite de copii şi un număr de magie susţinut de Fun Boy şi Mydas. Banii strânşi din vânzarea biletelor sunt donaţi copiilor.
EVENIMENT COMEMORATIV
De azi până sâmbătă 10 decembrie se desfăşoară comemorarea intitulată „De dorul părintelui Teofil Pârăian” cu participarea ucenicilor „Părintelui Bucuriei”. Astă-seară manifestările încep de la ora 18:00, în sala de Festivităţi a Facultăţii Spiru Haret din strada Ion Ghica nr. 13 şi cuprind:
– o conferinţă susţinută de părintele Matei Bilauca stareţul Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Şinca Nouă, jud. Braşov;
– un mic recital al pianistului Theodor Alexandru Rădulescu;
– un concert de Colinde.
MUZICĂ
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“ susţine, de la ora 19:00 la Ateneul Român, primul concert al săptămânii dirijat de Theo Wolters, având în program: Uvertura Othello de Rossini, Concertul pentru vioară şi orchestră de Radu Paladi – solist Florin Paul şi Şeherezada de Rimski-Korsakov.
* De la ora 20:00:
– formaţia israeliană The Yiddish Blues Drifters, vine pentru prima oară în România pentru a susţine un concert de muzică Klezmer în BEAT bar umanist;
– suedezii de la Dark Funeral se întorc în România, pentru a da primul lor concert de club în Quantic.
* Cristiana Radu şi Viorel Cristian Gheorghe cântă Jazz&Bossa Nova, de la ora 20:30 în Serendipity.
* Trupa Firma susţine un concert în Control Club, începând cu ora 21:00.
EXPOZIŢII
* La sediul ArCuB din Hanul Gabroveni, de la ora 18:00 are loc vernisajul celei mai recente expoziţii de pictură contemporană „Drumeţ în calea artei”, a colecţionarului Daniel Ştefănică, curatoriată de Erwin Kessler, ce poate fi vizitată până în data de 5 februarie 2017.
* La Galeria Zorzini din str. Sfinţii Apostoli nr. 44, clădirea A, et. 3, de la aceeaşi oră 18:00 are loc deschiderea expoziţiei „Blindfolded”, solo show de Gáspár Szilárd, tânăr sculptor, artist de performanţă cu foarte mult talent şi nu în ultimul rând … boxer profesionist.
* De azi până pe 23 februarie 2017, în Rotonda Sălii Mici a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” este deschisă expoziţia „Andy Warhol şi Slovacia” ce marchează încheierea preşedinţiei rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Exponatele provin de la Muzeul de Artă Modernă Andy Warhol din Medzilaborce, Slovacia, fiind primul de acest fel în lume şi rămânând, până în prezent, unic în Europa.
CONFERINŢE, ÎNTÂLNIRI, DEZBATERI
* În cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti azi, de la ora 18:00, prozatoarele Irina Teodorescu (Franţa), Veronica D. Niculescu, Lavinia Branişte şi Irina Georgescu Groza susţin, în Clubul Ţăranului, patru momente de lecturi publice din cele mai recent publicate volume ale lor, urmate de o dezbatere în jurul întrebării: există o „scriitură feminină” sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară şi pentru jurnalismul cultural?.
* Criticul literar Andreea Răsuceanu susţine conferinţa „Literatura şi oraşul: un catalog al formelor posibile”, de la ora 18:30, la Palatul Suţu.