Tur de forţă umanitar la Radio Reşiţa: 24 de ore din 24, Muzică pentru viaţă!
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 decembrie 2016, 11:00
Cu cât este mai frig afară, cu atât mai cald încerci să faci înăuntru. Transformi an de an sezonul rece în perioada Sărbătorilor de iarnă, când împărtăşeşti căldura din casă şi din inimă cu cei dragi. Să fii om înseamnă de cele mai multe ori să dai dovadă de compasiune, să îţi aduci aminte şi de cei pe care, de cele mai multe ori, nici nu-i cunoşti. Să fii om de radio adaugă şi sarcina deloc uşoară să le reaminteşti ascultătorilor să îşi asculte inima, să nu uite că au această dimensiune interioară. Avem şi ne asumăm această datorie, la Radio România, pentru că indiferent cât este de greu să fii om, este mult mai greu să fii un om singur, uitat şi lipsit de solidaritatea celorlalţi. Cu prilejul sfintelor sărbători te rugăm să fii solidar cu Radio România, alături de colegii noştri inimoşi de la Radio Reşiţa şi de toţi cei pe care încercăm să-i ajutăm.
Cu Crucea Roşie, împreună, putem contribui la finalizarea primei clinici de recuperare oncologică din România, aflată la Slatina Nera, locul care va deveni o a doua „casă” pentru bolnavii de cancer, care vor avea astfel o şansă de recuperare! Împreună putem scrie un rând în plus pe o scrisoare de adio adresată cancerului – boala secolului XXI.
Colegii noştri de la Radio Reşiţa, Laura Sgaverdea, Ovidiu Babolea şi Valentina Adam vor face un tur de forţă în centrul civic al Reşiţei, unde între 19 şi 24 decembrie, vor difuza dintr-un studio de sticlă, 24 de ore din 24, Muzică pentru viaţă! Numărătoarea inversă a început! Toţi reşiţenii se vor bucura de muzică, iar donatorii vor putea face dedicaţii şi, cel mai important, vor oferi speranţă bolnavilor de cancer. În fiecare seară de la ora 18:00, redactorilor Radio Reşiţa li se vor alătura renumiţi artişti şi trupe locale, naţionale, dar şi internaţionale. Şi surprizele nu se opresc aici.
Cei care iubesc legendele sportului românesc sau arta şi totodată doresc să ajute bolnavii de cancer pot participa în 20 decembrie, la balul caritabil organizat de Radio Reşiţa. Pot licita pentru obiecte precum tricoul regelui fotbalului românesc – Gheorghe Hagi, sau al căpitanului echipei naţionale din ultimii 10 ani – Cristian Chivu. Participanţii vor putea duce acasă pagaia canoistului Ivan Patzaichin, sau tabloul cu semnătura gimnastei Cătălina Ponor şi nu numai. Vor mai fi licitate tablouri pictate de Marian Truţulescu, Kurta Cazimir, Petru Galiş sau Nicolae Ungar… şi lista continuă.
Ni s-au alăturat chiar şi persoanele puse la încercare de această boală cruntă, dar care totuşi au puterea să zâmbească şi să ajute pe cei care se află într-o situaţie similară. Corina Marta şi încă „trei magi” vor organiza o tombolă cu premii, iar banii vor fi direcţionaţi către clinica Nera.
Un moment cu totul special şi plin de însemnătate, ce va avea loc în 21 decembrie, va fi aducerea Luminii Sfinte de la Betleem, ce va fi împărţită celor prezenţi în centrul civic al Reşiţei.
Toţi cei care nu ne pot fi alături fizic, pot contribui la finalizarea singurei clinici de recuperare oncologică din România printr-un simplu gest: donând în conturile:
RO45BTRLEURCRT0376715101 în EURO
RO95BTRLRONCRT0376715101 în RON
Radio Reşiţa este primul post din România care derulează campania Muzică pentru viaţă!, un proiect Serious Request iniţiat în 2004 de radioul public din Olanda şi care între timp a depăşit graniţele şi a fost preluat de Belgia, Elveţia, Suedia, Spania, Austria, Letonia şi Portugalia.