Trafic îngreunat de ceață
Articol de , 18 decembrie 2016, 10:26 / actualizat: 18 decembrie 2016, 12:48
Ceață pe principalele drumuri din țară.
Din cauza vizibilității reduse, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, în special pe Autostrada Soarelui, pe DN 5 și pe DN 6.
În aceste condiții, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și cu viteză redusă, să mărească distanța în mers între mașini și să nu se angajeze în depășiri riscante.
Poliția rutieră se așteaptă ca traficul să se intensifice în a doua parte a zilei, mai ales pe DN 1, în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Ca de obicei, șoferilor care se îndreaptă către București li se recomandă să folosească și DN 1A.
Poliția reamintește că pe drumurile acoperite cu gheață sau zăpadă, anvelopele de iarnă sunt obligatorii.