Ger năprasnic în Europa!
Articol de , 9 ianuarie 2017, 18:32
Temperaturile polare afectează întregul continent european!
Cel puțin 38 de oameni au murit de frig, în ultimele zile.
Cei mai mulți, în Polonia, unde autoritățile au anunțat că încă 10 oameni au fost găsiți morți.
În Serbia sunt prognozate, în continuare, temperaturi de -20 grade.
Centrul și sudul Italiei suferă, în continuare, de frig, după zăpada de zilele trecute.
Și asupra Greciei s-a abătut un val de frig neobișnuit pentru clima din această țară.
Miile de refugiați cazați în corturi în mai multe insule grecești din apropierea coastelor turcești se plâng că nu pot face față temperaturilor negative.
Guvernul grec și autoritățile locale își pasează reciproc responsabilitatea.