ANER, băiatul cu Boyz II Men ca reper
Articol de , 18 ianuarie 2017, 19:42 / actualizat: 20 ianuarie 2017, 13:37
ANER vine din Turda. Și deși vine din Ardeal, n-are nimic molcom într-însul, nici măcar felul în care simte. Băiatul acesta arde, pur și simplu! Simte totul cu o intensitate incredibilă. Și e de înțeles, adoră muzica muzica „îmbibată” de simțire, cea plină de feeling, a crescut cu Boyz II Men, dar ascultă și Bisbal sau Holograf, cântă, dansează, pictează și probabil că a și iubit, dacă n-o iubi în continuare, la fel de intens. Altminteri nu-mi explic patosul din fiecare vers pus pe notă. În rest, pare un băiat normal! 🙂
În dimineața aceasta a venit cu o piesă nouă. În engleză. „Stay With Me” se numește piesa. Lentă, dar plină de trăire, și cu o doză măricică de tristețe amestecată cu nostalgie și un strop de disperare (datorată situației). Cu o abordare deloc macho, dar totuși masculină, a unei iubiri conștientizate și asumate, pentru care pare-se că e dispus să meargă până în cele mai albe imposibile pânze. Posibil să greșesc, însă eu așa am perceput piesa. Mi-a plăcut, da! Și lui Răzvan știu că i-a plăcut. Și ne-a plăcut și de ANER, adică de Andrei Valentin Nagy.
Băiat fain. Muncitor. Și dedicat. Cântă, dansează și merge la petreceri și ca MC, că-i place să fie în preajma microfonului. Are haz, dar are și neuronii la locul lor, că mi-a părut un băiat tare inteligent. Și cu bun simț. Mult bun simț chiar. Nu are contract cu vreo casă de discuri, deși n-a dus lipsă de oferte. Și nici planificări de lansări ori strategii pentru cariera artistică n-are. Dar vrea să-și ducă pasiunea aceasta muzicală cât de departe o putea. Și zic că poate, la cât de implicat l-am perceput. Și este înconjurat de oameni faini, buni în producția muzicală și video.
Pe scurt, ne-am simțit bine cu ANER. Am povestit, am râs, ba chiar l-am pus să deseneze și să ne cânte ceva din Boyz II Men, că și eu am crescut cu ei în inimă. Dar vă las să vedeți cu ochii minții voastre cum au decurs lucrurile la matinalul de azi. Da, din înregistrarea video de mai jos, unde aveți și videoclipul piesei despre care povesteam (mulțumim, Cosmin!). Cu mai multe poze venim mâine!
Vezi AICI arhiva emisiunii ”Bună dimineața, București”
Credit Foto: Alexandru Dolea