Simona Halep şi-ar putea păstra locul 4 WTA
Articol de , 24 ianuarie 2017, 13:12
Chiar dacă a pierdut în primul tur partida cu Shelby Rogers, Simona Halep are toate şansele să-şi păstreze poziţia în clasamentul WTA şi la finalul Grand Slam-ului de la Ausralian Open.
Garbine Muguruza era singura jucătoare care avea şanse reale să o depăşească în clasament pe Simona, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Iberica trebuia să se califice în finală ca să o depăşească pe Simona, dar a pierdut surprinzător în sferturi în această dimineaţă în faţa americancei Coco Vandeweghe cu 6-4, 6-0.
În acest moment mai există o singură rivală care mai poate urca peste Halep în clasamentul WTA. Este vorba de australianca Johanna Konta , dar şansele ei sunt extrem de mici în partida cu Serena din sferturi. Halep are în acest moment 5.073 de puncte, iar Konta ar aduna 5.275 de puncte dacă ar cuceri primul Grand Slam al carierei.
Până acum Serena Williams a demonstrat că este într-o formă foarte bună şi ştie că poate reveni pe prima poziţie mondială, prin câştigarea turneului de la Melbourne