Ascultă Radio București FM Live

Palatul Național al copiilor este în sarbătoare!

Palatul Național al copiilor este în sarbătoare!

Articol de Stefania Grigore, 26 ianuarie 2017, 14:38

În 28-29 ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediție CONIL Fest – Festivalul Integrării.
Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

Înapoi la școală cu EU Youth Cinema: Green Deal!
Copii duminică, 15 septembrie 2024, 11:43

Înapoi la școală cu EU Youth Cinema: Green Deal!

Peste 50 de filme noi europene pe tema schimbărilor climatice vor fi disponibile tinerilor și publicului larg din România în cadrul celei de-a...

Înapoi la școală cu EU Youth Cinema: Green Deal!
AUDIO: Statistică îngrijorătoare! Enorm de mulți copii și tineri suferă de tulburări emoționale cauzate de social media!
Copii vineri, 13 septembrie 2024, 10:12

AUDIO: Statistică îngrijorătoare! Enorm de mulți copii și tineri suferă de tulburări emoționale cauzate de social media!

Unul din 3 copii cu vârstă între 8 și 17 ani a avut în ultimii 2 ani o forma de tulburare emoțională din cauza expunerii prelungite la...

AUDIO: Statistică îngrijorătoare! Enorm de mulți copii și tineri suferă de tulburări emoționale cauzate de social media!
Minimest revine cu poveşti pentru întreaga familie şi ateliere pentru copii la Animest.19
Copii joi, 12 septembrie 2024, 09:40

Minimest revine cu poveşti pentru întreaga familie şi ateliere pentru copii la Animest.19

Secţiunea din cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili îşi redeschide universul...

Minimest revine cu poveşti pentru întreaga familie şi ateliere pentru copii la Animest.19
AUDIO: Colegiul Grigore Moisil va fi reconstruit!
Copii miercuri, 11 septembrie 2024, 11:52

AUDIO: Colegiul Grigore Moisil va fi reconstruit!

Clădirea veche a unității de învățământ din Sectorul 6 trebuie să demolată deoarece este in clasa a doua de risc seismic, spune primarul...

AUDIO: Colegiul Grigore Moisil va fi reconstruit!
Copii vineri, 6 septembrie 2024, 15:30

Ateliere artistice şi spectacole, în weekend, în Parcul Constantin Brâncuşi

Ateliere artistice şi spectacole sunt programate, în acest weekend, în Parcul Constantin Brâncuşi din Drumul Taberei, în cadrul evenimentului...

Ateliere artistice şi spectacole, în weekend, în Parcul Constantin Brâncuşi
Copii miercuri, 4 septembrie 2024, 12:42

Îngrijorător – Anul școlar incepe cu foarte multe școli încă în reparație!

Noul an şcolar începe cu un număr record de şcoli aflate în proces de reabilitare, modernizare sau construcţie. Potrivit ministrului...

Îngrijorător – Anul școlar incepe cu foarte multe școli încă în reparație!
Copii luni, 5 august 2024, 09:24

A inceput a doua etapa de admitere la liceu!

Astazi se fac înscrierile pentru probele de aptitudini sau de limbi straine, care se vor desfasura pe 6 si 7 august. Pot participa la aceasta etapa...

A inceput a doua etapa de admitere la liceu!
Copii sâmbătă, 15 iunie 2024, 13:03

Programul ”Străzi Deschise” pentru weekend-ul 15 – 16 iunie!

Weekend-ul acesta, Calea Victoriei și Strada Humulești din sectorul 5 devin spații de distracție cu trasee pietonale și activități...

Programul ”Străzi Deschise” pentru weekend-ul 15 – 16 iunie!