La Mulţi Ani Doamnei tenisului românesc Virginia Ruzici!
Articol de , 31 ianuarie 2017, 15:44
Managerul Simonei Halep, Virginia Ruzici, împlineşte azi…..o vârstă.
Se spune că Richard Williams, tatăl campioanelor Venus și Serena Williams, a fost impresionat de victoria din finala turneului de la Salt Lake City din 1980, turneu câştigat de jucătoarea noastre și atunci s-a decis să le îndrepte pașii fiicelor sale spre o carieră în tenis.
Jucătoare cerebrală, care s-a impus printr-un stil agresiv, cu o puternică lovitură de dreapta, Ruzici este considerată cel mai bun produs al tenisului feminin românesc de până acum.
Ardeleanca din Câmpia Turzii, a început să practice tenisul de câmp în orașul natal, după care a trecut la clubul Dinamo, unde a fost antrenată de celebrul tehnician Aurel Segărceanu.
În 1972 fiind încă junioară, a câștigat titlul național la senioare în proba de dublu cu Mariana Simionescu. În 1983 devine campioană națională la simplu, performanță repetată și în următorii trei ani. Devine jucătoare profesionistă în 1975, iar în 1978 ajunge campioană mondială universitară la dublu, împreună cu regretata Florența Mihai, colega ei de club.
Vârful carierei sportive a fost în 1978, când a învins-o în finala de la Roland Garros în două seturi cu 6-2, 6-2, pe iugoslava Mima Jausovec, câștigând astfel cel mai important turneu de tenis pe zgură din lume. A mai jucat încă o finală de la Roland Garros în 1980, dar a pierdut-o în faţa americancei Chris Evert.
Tot în 1978 a câștigat şi finala de dublu de la Roland Garros alături de aceeași Mima Jausovec. Cele două s-au impus în două seturi cu 6-4,6-3 în faţa perechi formată din franţuzoaica Gail Sherriff Lovera și australianca Lesley Turner Bowrey.
De-a lungul carierei, Virginia Ruzici a câștigat 12 trofee: South Orange (1975); Palm Harbor (1977); Roland Garros, Kitzbuhel, Brighton (1978); Kitzbuhel, Salt Lake City (1980); Monte Carlo, Kitzbuhel, Indianapolis (1982); Detroit (1983) și Bregenz (1985).
Eleva antrenorului emerit Aurel Segărceanu, a mai jucat o semifină la Turneului Campioanelor din 1978, a mai disputat o altă finală de dublu la Wimbledon în 1978 și a ajuns în finalele de dublu mixt de la Roland Garros din 1978 și 1979. În finala de dublu mixt din 1979 l-a avut partener pe Ion Țiriac, cei doi pierzând în fața cuplului Wendy Turnbull și Bob Hewitt cu 6-2, 2-6, 6-3.
Cea mai bună poziţie ocupată de Virginia Ruzici în clasamentul WTA, a fost locul 8 pe 21 mai 1979.