Premiile BAFTA – „La La Land” e marele câştigător
Articol de , 13 februarie 2017, 07:03
Ieri seară, la Royal Albert Hall din Londra, au fost decernate premiile BAFTA, acordate de Academia Britanică de Film şi Televiziune. Ca de obicei, gala a fost una plină de strălucire, cu ţinute elegante afişate fără nicio ostentaţie de mulţimea de vedete şi personalităţi ale cinematografiei din lumea întreagă, într-un decor creator de perspectivă. Buna atmosferă a fost întreţinută cu mult umor de calitate de gazda serii, aceeaşi ca şi anul trecut: actorul, scenaristul, producătorul şi regizorul britanic Stephen Fry.
Muzicalul romantic „La La Land” a repetat performanţa realizată la Premiile Globul de Aur şi la Londra, unde a transformat 5 din cele 11 nominalizări în premii ale Academiei Britanice de Film şi Televiziune. Şi anume la categoriile: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – Damien Chazelle, Cea mai bună actriţă în rol principal – Emma Stone, Cea mai bună muzică originală – Justin Hurwitz, Cea mai bună imagine – Linus Sandgren.
Pe următoarele două locuri s-au plasat, cu câte doar două premii fiecare: drama „Manchester By The Sea” nominalizată la 6 categorii şi câştigând doar distincţiile pentru Cel mai bun actor în rol principal – Casey Affleck şi Cel mai bun scenariu original scris de regizorul Kenneth Lonergan; precum şi drama „Lion / Saroo: Drumul spre acasă”, nominalizată la 5 premii, din care a primit doar pe cel pentru Cel mai bun actor în rol secundar – Dev Patel, şi cel pentru scenariu adaptat. Interesant este faptul că actorul indian joacă, de fapt, personajul titular la vârsta adultă şi, totuşi, a fost nominalizat la categoria rol secundar!
Marele învinse au fost două filme nominalizate fiecare la câte 9 categorii: drama SF „Arrival / Primul Contact”, care a primit doar premiul pentru sunet, şi drama „Nocturnal Animals / Animale de noapte”, ce a rămas fără niciun premiu. De asemenea, a pierdut premiul pentru Cel mai bun film în altă limbă decât engleza comedia dramatică „Toni Erdmann” realizată de cineasta din Germania Maren Ade, filmată în mare parte la Bucureşti şi având-o în echipa de producţie pe Ada Solomon, primul producător român ce concurează la Premiile Oscar cu acest film.
Aveţi mai jos lista completă a premiilor BAFTA din acest an, la care trebuie adăugate două speciale:
– Fellowship Award, cel mai important premiu BAFTA, acordat cineastului Mel Brooks;
– Outstanding British Contribution To Cinema, care a revenit lanţului de cinematografe Curzon.
Premiile BAFTA 2016 şi majoritatea nominalizărilor pentru acestea
Cel mai bun film: „La La Land” de Damien Chazelle
Alte filme nominalizate: „Arrival”, „I, Daniel Blake”, „Manchester By The Sea” şi „Moonlight”
Cel mai bun film britanic: „I, Daniel Blake” în regia lui Ken Loach
Au mai fost nominalizate filmele: „American Honey”, „Denial”, „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, „Notes on Blindness” şi „Under the Shadow”
Cel mai bun film în altă limbă decât engleza: „Son of Saul”
Alte filme nominalizate: „Dheepan”, „Julieta”, „Mustang” şi „Toni Erdmann”
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle pentru „La La Land”
Au mai fost nominalizaţi: Denis Villeneuve – „Arrival”, Ken Loach – „I, Daniel Blake”, Kenneth Lonergan – „Manchester By The Sea” şi Tom Ford – „Nocturnal Animals”
Cea mai bună actriţă în rol principal: Emma Stone pentru „La La Land”
Au mai fost nominalizate: Emily Blunt – „The Girl on the Train”, Meryl Streep – „Florence Foster Jenkins”, Amy Adams – „Arrival” şi Natalie Portman – „Jackie”
Cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck pentru „Manchester by the Sea”
Au mai fost nominalizaţi: Andrew Garfield – „Hacksaw Ridge”, Jake Gyllenhaal –„Nocturnal Animals”, Ryan Gosling – „La La Land” şi Viggo Mortensen – „Captain Fantastic”
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Viola Davies pentru „Fences”
Au mai fost nominalizate: Hayley Squires – „I, Daniel Blake”, Michelle Williams – „Manchester By The Sea”, Naomie Harris – „Moonlight” şi Nicole Kidman – „Lion”
Cel mai bun actor în rol secundar: Dev Patel pentru „Lion / Saroo: Drumul spre acasă”
Au mai fost nominalizaţi: Aaron Taylor Johnson – „Nocturnal Animals”, Hugh Grant – „Florence Foster Jenkins”, Jeff Bridges – „Hell or High Water” şi „Mahershala Ali – Moonlight”
Cel mai bun scenariu adaptat: Luke Davies pentru „Lion / Saroo: Drumul spre acasă”
Alte filme nominalizate: „Arrival”, „Hacksaw Ridge”, „Hidden Figures” şi „Nocturnal Animals”
Cel mai bun scenariu original: Kenneth Lonergan pentru „Manchester By The Sea”
Alte nominalizări: Taylor Sheridan – „Hell or High Water”, Paul Laverty – „I, Daniel Blake”, Damien Chazelle – „La La Land” şi Barry Jenkins – „Moonlight”
Cea mai bună imagine: Linus Sandgren pentru „La La Land”
Au mai fost nominalizate filmele: „Arrival”, „Hell or High Water”, „Lion” şi „Nocturnal Animals”
Cel mai bun montaj: John Gilbert pentru „Hacksaw Ridge”
Alte filme nominalizate: „Arrival”, „La La Land”, „Nocturnal Animals” şi „Manchester by the Sea”
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Florence Foster Jenkins
Au mai fost nominalizate filmele: „Doctor Strange”, „Hacksaw Ridge”, „Nocturnal Animals” şi „Rogue One: A Star Wars Story”
Cel mai bune costume: Madeline Fontaine pentru „Jackie”
Alte filme nominalizate: „Allied”, „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, „Florence Foster Jenkins” şi „La La Land”
Cel mai bune decoruri: Stuart Craig şi Anna Pinnock pentru „Fantastic Beasts and Where to Find Them”
Au mai fost nominalizate filmele: „Doctor Strange”, „Hail Caesar!”, „La La Land” şi „Nocturnal Animals”
Cel mai bune efecte speciale: „The Jungle Book”
Alte filme nominalizate: „Arrival”, „Doctor Strange”, „Fantastic Beasts and Where to Find Them” şi „Rogue One: A Star Wars Story”
Cea mai bună muzică originală: Justin Hurwitz pentru „La La Land”
Au mai fost nominalizate filmele: „Arrival”, „Jackie”, „Lion” şi „Nocturnal Animals”
Cel mai bun sunet: „Arrival”
Alte filme nominalizate: „Deepwater Horizon”, „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, „Hacksaw Ridge” şi „La La Land”
Cel mai bun Documentar: „13th” de Ava DuVernay
Cel mai bun film de animaţie: „Kubo and the Two Strings” în regia lui Travis Knight
Au mai fost nominalizate filmele: „Finding Dory”, „Moana / Vaiana” şi „Zootropolis / Zootopia”
Cel mai bun scurtmetraj britanic: „Home”
Cea mai bună scurtă animaţie britanică: „A Love Story”
EE Rising Star: Tom Holland, câştigător votat on-line de publicul spectator
Ceilalţi tineri actori nominalizaţi au fost: Anya Taylor-Joy, Laia Costa, Lucas Hedges şi Ruth Negga
Cel mai bun debut: Babak Anvari, scenarist şi regizor al filmului „Under the Shadow”