Târgul de Turism al României începe, astăzi, în Pavilionul Romexpo, din București
Articol de Stefania Grigore, 16 februarie 2017, 10:38 / actualizat: 16 februarie 2017, 16:52
Târgul de Turism al României începe, astăzi, în Pavilionul Romexpo din Capitală. 250 de firme din 14 ţări îşi prezintă ofertele – pachete turistice pentru sărbătorile pascale, vacanţa de vară, dar şi circuite.
Reducerile pot ajunge şi la 40%, astfel că, de exemplu, pachetele pentru litoralul românesc pornesc de la 190 de lei de persoană.
Vizitatorii vor descoperi oferte early booking, last minute, pachetele turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara acestui an, city-breakurile în marile capitale europene, dar și reduceri pentru destinații exotice în vogă precum Insulele Canare, Republica Dominicană, Maldive, Thailanda sau Bali.
Programul de vizitare a târgului va fi zilnic între orele 10:00 şi 18:00, iar duminică, în ultima zi, între orele 10:00 şi 16:00. Preţul unui bilet de intrare este 10 lei.
Foto: Radu Sofran