A 20 a zi de proteste in Capitala !
Articol de , 19 februarie 2017, 19:35 / actualizat: 19 februarie 2017, 22:26
UPDATE ora 21.27 Dupa intonarea imnului, manifestantii au inceput sa scandeze „Demisia” necontenit, asa cum au facut si in celelalte seri.Sunt aproximativ 3.000 de manifestanti in Piata la aceasta ora
A fost inchisa circulatia si dinspre bd. Lascar Catargiu spre bd. Mihalache.
A fost inchisa circulatia dinspre bd. Kiseleff spre Calea Victoriei si dinspre bd. Aviatorilor
Câteva zeci de persoane s-au adunat din nou in aceasta seara seara, în Piața Victoriei, din Capitală, protestând împotriva Guvernului. Este ziua de proteste cu numărul 20 împotriva Guvernului.
Oamenii scandează ”Demisia, demisia”, „Hoții”, „Justiție, nu corupție” și afișează pancarte pe care sunt mesaje precum „Luptăm pentru o țară curată”, „Luptăm pentru a combate corupția”, „Ne-am săturat să ne furați, la pușcărie vrem să stați”, „Guvern fără corupți”.
Protestatarii au steaguri tricolore și demonstrează zgomotos, suflând în vuvuzele.
Continuă seria protestelor si la Palatul Cotroceni, împotriva președintelui Klaus Iohannis.
Câteva sute de manifestanți sunt în fața Palatului Cotroceni și solicită demisia președintelui.
Oamenii strigă lozinci precum ”Demisia! Demisia!” sau ”Afară, afară din țară”.