”Magie”, ”miracole” si ”vrajitorii”, in parcurile Bucurestiului!
Articol de Mircea Apostolescu, 7 martie 2017, 14:55
Chiar daca nu realizam, avem „norocul” de a trai intr-un timp al „miracolelor”! Ele se petrec zi de zi, fara ca noi sa bagam de seama, pentru ca suntem „neinitiati” in ceea ce priveste „magia” din spatele acestor „minuni” moderne.
Astfel, desi, atat domnul Adriean Videanu, cat si domnul Sorin Oprescu, ambii fosti edili ai Capitalei, se declarau impotriva constructiilor in parcuri si chiar au demolat cateva dintre terasele si carciumile construite ilegal, printr-o „magie”, in locul celor demolate, au aparut altele, mai noi, mai mari, mai frumoase si mai „de fitze”. Desigur, la aceasta „magie”a contribuit si Primaria Sectorului 1.
Cum au reusit acesti „vrajitori” moderni sa umple Herastraul, in special, dar si Parcul Tineretului de carciumi? Ei bine, din „pixurile lor magice”, au iesit vanzari de terenuri in parcuri, inchirieri de terenuri, pe cate 25 de ani, adevarate concesiuni mascate, realizate fara aprobarea Consiliului General, vanzari de chioscuri si chiar de foste WC-uri, care, apoi, s-au transformat in carciumi si s-au extins etc. Numai in Parcul Herastrau, Primaria Capitalei a reusit sa inchirieze aproximativ 10 mii de metri patrati.
Un exemplu de astfel de „miracol” este restaurantul „Bonton”. El le apartine, atat fostului primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, cat si fostului edil sef, Adriean Videanu. Astfel, in iunie 2006, Primaria Sectorului 1 a vandut spatiul comercial, in suprafata de aproximativ 451 mp, firmei SC Rodrag Trade SRL, pentru suma de 205.000 lei. Aceeasi Primarie a Sectorului 1 a eliberat autorizatie de constructie pentru „consolidarea” cladirii. Parte din aceasta „vraja” consta si in faptul ca, la data cumpararii terenului, actionari la Rodrag Trade erau Andrei Nastase, fiul fostului prim-ministru Adrian Nastase, (cu 50% din actiuni) si Horia Constantinescu, nepotul lui Miron Constantinescu, marele demnitar si ideolog comunist. In 2008, Andrei Nastase s-a retras din firma.
„Magia” din 2006 face parte, insa, dintr-un intreg sir de „vraji”, in care este implicat, pe langa Viorel Lis si Andrei Chiliman, si „marele mag” Sorin Oprescu. Astfel, pe langa spatiul comercial cumparat de la Primaria sectorului 1, firma Rodrag reuseste sa mai inchirieze de la Primaria Capitalei doua terenuri, pentru amenajarea terasei restaurantului „Bonton”. Este vorba despre un teren in suprafata de 3.276 mp, care a fost inchiriat pe perioada 28.05.1997 – 28.05.2018, pentru o chirie 2.056 euro/luna. Cel de-al doilea teren, in suprafata de 416 mp, a fost inchiriat pentru perioada 25.04.2014 – 25.04.2039, pentru o chirie 3.000 euro/luna. Interesant este faptul ca ambele terenuri au fost „inchiriate” pe durate de peste 20 de ani. Aceste „inchirieri” reprezinta concesiuni mascate, facute fara aprobarea Consiliului General.
Un alt tip de „magie” sunt investitiile paguboase facute de de catre Administratia Lacuri Parcuri si Agrement (ALPAB). In 2011, ALPAB, administratorul marilor parcuri din Bucuresti, cumpara 16 chioscuri in valoare de aproximativ 600 de mii de euro, adica aproape 37.000 de euro fiecare. Acestea au fost amplasate in parcurile Cismigiu, Herastrau, Tineretului, Carol, Izvor si Unirii. Fiecare chiosc are o suprafata de 4 metri patrati si „un aspect istoric”. La vremea respectiva, reprezentantii ALPAB spuneau ca le-au achizitionat pentru ca activitatea de comert din parcuri sa se desfasoare civilizat, nu cu tot felul de masute si cutii de carton, mai ales in parcurile monument istoric, cum sunt Cismigiul si Herastraul.
Dupa ce a cheltuit suma impresionanta de 600 de mii de euro din bugetul Bucurestiului, pentru a cumpara cele 16 „chioscuri istorice”, in aprilie 2012, ALPAB s-a asociat cu o firma privata, SC Integrated Lobby Solution SRL, pentru exploatarea chioscurilor. ALPAB urma sa primeasca 50% din veniturile realizate din aceasta asociere in participatiune. In anul urmator, 2013, ultimul pentru care am putut face rost de date, ALPAB a primit de la partenerul sau vreo 10 mii de euro, adica, aproximativ 50 de euro/luna/chiosc. Asta in conditiile in care, in Herastrau, o apa minerala la 0,5 litri se vinde cu 4 sau chiar cu 5 lei. In acest ritm, investitia de 600 de mii de euro se va recupera in 60 de ani.
Si mai enervant este faptul ca, dupa ce ni s-a spus ca cele 16 chioscuri trebuie sa contribuie la un aspect civilizat al comertului din parcurile Bucurestiului si dupa ce am dat 600 de mii de euro pe chioscuri, comerciantii au intins, pe langa ele, tot felul de masute, de standuri cu pufuleti si cipsuri, felurite frigidere si umbrelute. De fapt, „chioscurile istorice” aproape ca nu se mai vad si totul a capatat un aspect de bazar turcesc.
O alta „magie” a zilelor noastre este aceea a spatiilor pentru agrement. „Vraja” incepe la finalul lui aprilie 2014, cand Primaria Capitalei a trecut la desfiintarea parcului de distractii din zona Roata Mare. Instalatiile de agrement, roata, masinutele, caluseii, apartineau firmei SC Dino Park Invest SRL. Ele au fost ale vechiului Agrement SA, societate adusa la faliment chiar de catre cei care, apoi, i-au preluat activele. Roata mare, spre exemplu, functiona din 1952. La vremea respectiva, reprezentantii Primariei Capitalei au motivat dezafectarea parcului de distractii spunand ca instalatiile de agrement, in special roata, sunt prea vechi si nu sunt sigure pentru utilizatori. La momentul respectiv, se vorbea despre reabilitarea terenului si redarea lui celor care se plimba in Herastrau, ca spatiu verde.
Ceea ce te duce cu gandul la „magie” este faptul ca, in luna august a aceluiasi an, 2014, Primaria Capitalei, prin ALPAB, inchiria terenul unde se afla acest parc de distractii, aproximativ 2000 mp, pe 15 ani, pana in august 2029, firmei Britta Trading. Aceasta a demarat amenajarea unui nou parc de distractii. Noul parc a fost deschis in iunie anul urmator, cand toata lumea uitase, deja, scandalul cu Dino Park. Firma plateste Municipalitatii o chirie de 2.300 euro/luna.
„Vraja” celor 7 hectare din Parcul Herastrau!
In mai 2015, pe cand „mare Vrajitor” la Primaria Capitalei era, inca, Sorin Oprescu, Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis, ca terenul in suprafata de 7 hectare din Parcul Herastrau, vandut de catre Biroul de Turism si Tineret S.A. (BTT), in 1999, unei firme controlate prin interpusi de omul de afaceri Bartolomeu Finis, ramane in proprietatea Municipalitatii. Decizia este definitiva si irevocabila si a fost obtinuta in urma unui proces purtat vreme de 13 ani de catre Clubul Sportiv Sportul Studentesc si Municipalitate pentru pastrarea terenului in domeniul public al Capitalei. Clubul Sportul Studentesc si Primaria Capitalei au reusit sa probeze in instanta faptul ca BTT a vandut acest teren, desi era domeniu public si nu avea dreptul sa faca tranzactia.
Pe cele 7 hectare se afla mai multe carciumi, „Trattoria Il Calcio”, „Harem”, „Isoletta”, „Gradinita” si „Tenis Bar”. Marea „vrajeala”, care ne-a incantat pe toti cei care ne-am inrolat, atunci, in campania pentru apararea celor 7 hectare a fost inceputa de „magul” Oprescu care declara atunci ca va intabula terenul si va desfiinta toate constructiile ilegale. „Vrajeala” a fost continuata si de cei doi „iluzionisti temporari” care i-au urmat „marelui mag” Oprescu, care si ei au promis ca vor desfiinta carciumile si ca vor reda spatiul verde bucurestenilor. Se pare, insa, ca acele carciumi „de fite” sunt aparate de o „magie” foarte puternica, fiindca ele functioneaza si in ziua de astazi.
O alta problema este ca pe site-ul Primariei Capitalei, care are atributii sa emita autorizatii pentru acest parc din 2010 si pana in prezent si pe site-ul Primariei sector 1, care emitea autorizatii ianinte de 2010, apare ca sunt autorizate doar cateva terase din cele peste 20 din parc.
„Vraja” terenurilor vandute in parcurile din Bucuresti!
Aceasta „vraja” este deosebit de puternica si ar trebui cercetata de catre organele statului, care au in atributiile lor „vanatoarea de vrajitori”.
In Parcul Cismigiu, a fost vandut de catre Primaria Sectorului 1 un chiosc in suprafata de 29,22 mp, in martie 2007, catre societatea comerciala Zeta Impex Crisis. Pretul a fost de 48.967 lei. Si Biblioteca, terasa cunoscuta, care desfasoara activitati de alimentatie publica, a fost vanduta, in noiembrie 2003, catre SC Micoma SRL, pentru 64 de mii de lei. Suprafata acesteia este de 136 metri patrati construiti. Ceea ce nu este foarte clar, in cazul acestor „vraji” ale fostului edil Andrei Chiliman, este cum a putut Primaria Sectorului 1 sa vanda terenuri si constructii in parcuri, de vreme ce primariile de sector nu au patrimoniu propriu, ci doar administreaza patrimoniul Municipiului Bucuresti, al carui titular este Consiliul General.
Primaria Sectorului 1 a vandut terenuri si constructii si in Parcul Herastrau!
Un WC, in suprafata de 190 mp, a fost vandut, in iunie 2012, firmei Dino Parc pentru suma de aproximativ 87.200 lei. Un alt WC (plus constructie) in suprafata totala de 591 mp, a fost vandut, in august 2005, societatii comerciale Total Development pentru suma de 160.700 lei.
Terenurile de tenis, in suprafata de 4.438 mp, au fost vandute in ianuarie 2004 firmei Complex Herastrau pentru suma de 220.600 lei.
Un alt WC (plus constructie) in suprafata construita de 238 metri patrati, a fost vandut, in august 2005 firmei Solo Ex-IM, pentru suma de 143.418 lei. Un restaurant, cu o suprafata construita de 533 mp , a fost vandut, in aprilie 2004 firmei Trei Cocosi Complex International pentru suma de 313.735 lei; o alta constructie cu destinatia de alimentatie publica, in suprafata de 221 mp , a fost vanduta, in aprilie 2004, firmei Trei Cocosi Complex International pentru suma de 137.853 lei. Aceeasi soarta a avut-o si o constructie cu destinatia de atelier, in suprafata de 827 mp. Aceasta a fost vanduta, in august 2005, firmei Total Investment Solutions pentru suma de circa 21.000 lei. La fel s-a intamplat si cu Restaurantul Roua Marinarul, in suprafata construita de 345 mp, vandut, in mai 2005, firmei Complex Herastrau pentru suma de 14.406 lei. In aprilie 2004, cei de la Primaria Sectorului 1 mai vindeau inca un WC, in suprafata de 42,54 mp, firmei Siretul Comimpex, pentru suma de circa 11,900 lei.
La acestea se adauga: constructie alimentatie publica – 80 mp, vanduta pe 15 iunie 2006 firmei Bonipopa pentru suma de 32.000 lei, constructie alimentatie publica – 451 mp, vanduta pe 15 iunie 2006 firmei Rodrag Trade SRL, pentru suma de 205.000 lei, WC plus constructie proprie – 303 mp, vandut pe 15 iunie 2006 firmei Vivi Primcom pentru suma de 218.000 lei.
Probabil ca toate acestea ar putea fi recuperate in instanta, pe temeiul lipsei calitatii de proprietar a vanzatorului.
Nici Parcurile Tineretului, Carol si Oraselul Copiilor nu au scapat de „vrajile” Primariei Sectorului 4. Aceasta a vandut terenuri si cladiri, fara a fi proprietara. Asadar si acestea ar putea fi readuse in patrimoniul Bucurestiului.
Este vorba despre:
– cladire in suprafata construita de 86.71 mp vanduta, in ianuarie 2005, firmei Com Paradox Gat pentru suma de 16.660 euro;
– Bd. Tineretului nr. 2, suprafata construita de 54.23 mp, vanduta in august 2006 firmei L’Incontro VVV pentru suma de 18.000 euro.
– suprafata construita 56 mp vanduta in septembrie 2009 firmei Zasen Trade pentru suma de 24.000 euro.
Terenuri si cladiri vandute de Primaria sectorului 4 in Parcul Carol:
– suprafata construita de 409 mp vanduta in iunie 2007 firmei Cornel General Comert (RestaurantDines) pentru suma de 166.000 euro.
– terasa de pe malul Lacului Carol este amenajata pe locul fostului debarcader, obiectul contractului fiind exploatarea lacului, debarcaderului si a casei de bilete, contract incheiat cu SC Marie Celeste Club Carol SRL.
Terenuri si cladiri vandute de catre Primaria Sectorului 4 in Parcul Oraselul Copiilor:
– o cladire de 218 mp a fost vanduta in octombrie 2012 firmei Atomic Bar pentru suma de 35.500 euro.
Primaria sectorului 4 a dat autorizatie pentru modificarea si amenajarea terasei pe 25 iulie 2012. Fata de 2009, dupa reamenajare, terasa a mai crescut in latime. Firma Atomic a primit dreptul de folosita asupra acestui teren in 1991 de la Directia Domeniului Public din Primaria Capitalei. La vremea respectiva pe teren se afla o sala jocuri de 62 mp, un depozit de 72 mp si o anexa de 44 mp. Contractul a fost prelungit in 2007 de catre Administratia Lacuri parcuri si Agrement in posesia careia se afla terenul la vremea respectiva. In 2010, dupa ce Oraselul Copiilor a trecut in administrarea Primariei Sectorului 4, contractul de inchiriere a fost prelungit si de aceasta institutie. Apoi, in 2012 cladirea a fost vanduta.
Alte „magii” au fost cele privind inchirierea de catre Primaria Capitalei a unor spatii comerciale , in Parcurile Herastrau, Cismigiu, Carol, Izvor, Circului si Tineretului
Parcul Carol
– teren 9 mp, perioada 23.05.2013- 31.12.2017, chirie 552 euro/luna, inchiriat firmei ALDOMOND INVEST;
– teren 9 mp, perioada 22.05.2013- 31.12.2016, chirie 500 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice;
– teren 9 mp, perioada 22.05.2013- 21.05.2019, chirie 300 euro/luna, inchiriat firmei Georgia Art;
Parcul Herastrau
– teren 7 mp, perioada 13.05.2014- 25.04.2024, chirie 200 euro/luna, inchiriat firmei AFGA KOKINOROZ;
– teren 9 mp, perioada 24.05.2013- 31.12.2016, chirie 380 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice Com;
– teren 7 mp, perioada 27.05.2014- 31.12.2016, chirie 452 euro/luna, inchiriat firmei Biadar Import Export;
– teren 18 mp, perioada 27.05.2014- 31.12.2016, chirie 550 euro/luna, inchiriat firmei Top World;
– teren 82 mp, perioada 25.04.2014- 25.04.2039, chirie 380 euro/luna, inchiriat firmei Aker Media Grup;
– teren 61 mp, perioada 25.04.2014- 25.04.2039, chirie 240 euro/luna, inchiriat firmei Aker Media Grup;
– teren 9 mp, perioada 27.05.2013- 31.12.2017, chirie 500 euro/luna, inchiriat firmei ALPIN 57 Lux;
– teren 2000 mp, perioada 14.08.2014- 19.08.2029, chirie 2.300 euro/luna, inchiriat firmei Britta Trading;
– teren 9 mp, perioada 28.05.2013- 31.12.2016, chirie 400 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice;
– teren 330 mp, perioada 25.04.2014- 25.04.2039, chirie 2.000 euro/luna, inchiriat firmei Concept Expresso Cafe;
– teren 300 mp si un imobil de 150 mp, perioada 01.07.2014- 01.07.2039, chirie 1.550 euro/luna, inchiriat firmei Internext Style Digital;
– teren 100 mp si un imobil de 36 mp, perioada 01.07.2014- 01.07.2039, chirie 600 euro/luna, inchiriat firmei Internext Style Digital;
– teren 18 mp, perioada 28.05.2013- 31.12.2016, chirie 1.616 lei/luna, inchiriat firmei Maltaco Media;
– teren 1024 mp si un imobil de 524 mp, perioada 04.06.1999- 04.06.2019, chirie 10.000 lei/luna, inchiriat firmei Internext MHZT Investitii;
– teren 3276 mp, perioada 28.05.1997- 28.05.2018, chirie 2.056 euro/luna, inchiriat firmei Rodrag Trade;
– teren 416 mp, perioada 25.04.2014- 25.04.2039, chirie 3.000 euro/luna, inchiriat firmei Rodrag Trade;
– teren 270 mp, perioada 10.02.2014- 10.02.2039, chirie 1.450 euro/luna, inchiriat firmei Ultra Platinum;
– teren 980 mp si 654 mp spatiu verde, perioada 21.03.2000- necunoscut, chirie 2801 euro/luna, inchiriat firmei Severall;
– teren 120 mp, perioada 03.07.2014- 03.07.2039, chirie 660 euro/luna, inchiriat firmei Special Agrement;
– teren spatiu verde 2000 mp, perioada 14.08.1998- 14.08.2018, chirie 1.200 euro/luna, inchiriat firmei Pescarus;
– teren 9 mp, perioada 10.02.2014- 10.02.2024, chirie 200 euro/luna, inchiriat firmei Funny Food Expres;
– teren 9 mp, perioada 10.02.2014- 30.02.2024, chirie 200 euro/luna, inchiriat firmei Funny Food Expres;
– teren 35 mp, perioada 03.07.2014- 03.07.2039, chirie 455 euro/luna, inchiriat firmei Florin Calinescu Media Company;
– teren 9 mp, perioada 28.05.2013- 31.12.2016, chirie 703 euro/luna, inchiriat firmei Nestland Ice Com;
Parcul Cismigiu
– teren 9 mp, perioada 11.06.2013- 31.12.2017, chirie 500 euro/luna, inchiriat firmei Alpin 57 Lux;
– teren 7 mp, perioada 11.06.2013- 31.12.2018, chirie 150 euro/luna, inchiriat firmei Zeta Impex;
Parcul Izvor
– teren 9 mp, perioada 22.06.2013- 31.12.2016, chirie 500 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice;
Parcul Circului
– teren 9 mp, perioada 22.05.2013- 31.12.2016, chirie 500 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice;
– teren 9 mp, perioada 22.05.2013- 31.12.2017, chirie 300 euro/luna, inchiriat firmei Alpin 57 Lux;
Parcul Tineretului
– teren 9 mp, perioada 23.05.2013- 31.12.2017, chirie 400 euro/luna, inchiriat firmei Alpin 57 Lux;
– teren 9 mp, perioada 31.05.2013- 31.12.2016, chirie 450 euro/luna, inchiriat firmei Betty Ice;
– teren 9 mp, perioada 25.06.2013- 31.12.2016, chirie 465 euro/luna, inchiriat firmei Nestland Ice Comimpex.
Desigur, „vanatorii de vrajitori” ar avea de lucru ani buni, pentru a analiza toate aceste „magii” si „miracole”, care s-au produs sub ochii nostri, in ultimii ani, in parcurile Bucurestiului. Din „pixurile magice” ale unor „mari vrajitori” au iesit „minuni” care i-au imbogatit pe anumiti „feti frumosi”. Interesant este daca aceste „vraji” vor fi desfacute vreodata…