Cardul de sănătate ar putea să dispară
Articol de Alina Neagu, 19 martie 2017, 15:52
Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind introducerea în circulaţie a unui nou document de identificare, cel electronic.
Potrivit proiectului de lege, și minorii vor avea carte electronică de identitate.
Aceasta urmează să înlocuiască și cardul de sănătate.
Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă, informează ministerul.
Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete.
Documentul de identitate va fi pus în circulație în mod eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice.
Scopul proiectului de lege este de a facilita accesul oamenilor la servicii electronice.