Gabriela Firea: ”Un buget construit cu mintea, dar si cu inima!”
Articol de Mircea Apostolescu, 21 martie 2017, 15:35
Primarul general, Gabriela Firea, a afirmat, astazi, ca proiectul de buget care se afla in dezbatere publica este unul facut mai ales cu mintea, dar si cu inima. Firea a respins criticile privind alocarea unor sume prea mari pentru biserici, pentru cultura si pentru monumente de for public, in detrimentul lucrarilor de infrastructura, al sanatatii si educatiei.
Edilul sef a spus ca cea mai mare alocare bugetara, 83 de milioane de euro, ar urma sa o primeasca, potrivit proiectului de buget, domeniul sanatatii, respectiv spitalele administrate de catre Municipalitate si cabinetele scolare.
O alocare bugetara aproape egala, de 80 de milioane de euro, este propusa pentru lucrarile de infrastructura, dintre care primarul general a mentionat Prelungirea Ghencea – Domnesti, faza a doua a pasajului de la Ciurel, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Soselele Andronache, Colentina si Petricani, Doamna Ghica, strada Jandarmeriei si infrastructura de transport pentru Magurele.
Gabriela Firea a explicat ca, pentru proiectele noi, au fost alocate fonduri pentru studiile de fezabilitate. Nu ar fi avut rost sa fie alocata intreaga suma, pentru proiectele noi, deoarece acesti bani nu ar fi putut fi cheltuiti pana la sfarsitul anului, ci ar fi fost blocati, intr-un capitol bugetar unde nu ar fi putut fi utilizati.
In afara lucrarilor de infrastructura, este foarte important sa fie alocati bani si pentru cultura bucuresteana. De aceea am propus alocarea unei sume fara precedent, 8 milioane de euro, pentru cele doua muzee ale Municipalitatii, Muzeul Literaturii si Muzeul Bucurestiului, si 50 de milioane de euro pentru cele 15 teatre ale Primariei Capitalei, a subliniat Firea.