Protejarea intereselor românilor
Articol de , 29 martie 2017, 21:28
Principalul obiectiv al României în contextul negocierilor pentru Brexit este respectarea drepturilor cetăţenilor români în Marea Britanie.
Declaraţia a fost făcută de ministrul delegat pentru Afaceri europene, Ana Birchall.
Ea a precizat ca este vorba despre drepturile şi interesele tuturor românilor care sunt în Marea Britanie, fie că sunt la muncă, la studii sau pur şi simplu au ales să trăiască, să locuiască şi să-şi facă un viitor în Regatul Unit.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a declarat că, pentru România, Regatul Unit este un partener esenţial şi aşa va rămâne.
El a adăugat că Guvernul de la Bucureşti se va implica activ în protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români în Marea Britanie.