România-Ucraina, scor 3-2, în primul meci din preliminariile CM de volei feminin din 2014
Articol de DSRNetworkAdmin, 4 ianuarie 2014, 09:22
Naţionala de volei feminin a României a învins, vineri, la Ankara, reprezentativa similară a Ucrainei, cu scorul de 3-2, în primul meci din grupa I preliminară a Campionatului Mondial din 2014. Scorul pe seturi a fost 23-25, 26-24, 19-25, 25-21 şi 15-12, după 128 minute de joc.În grupa I au fost repartizate echipele Turciei, Ucrainei, Ciprului şi României. Tricolorele vor juca sâmbătă cu Cipru, iar duminică vor întâlni echipa Turciei.Echipa României a debutat în preliminariile CM din 2014 cu un nou antrenor principal, argentinianul Guillermo Gallardo, care a fost numit în funcţie în luna decembrie.Meciurile din celelalte grupe preliminare se joacă în Azerbaidjan, Polonia, Croaţia şi Bulgaria.Prima clasată din fiecare din cele cinci grupe preliminare europene, plus cele mai bune două echipe de pe locul secund se vor califica la turneul final al CM din 2014, găzduit de Italia, cu participarea a 24 de echipe, între 23 septembrie-12 octombrie.