Primăria Capitalei dorește să propună Ambasadei Italiei un alt teren în schimbul suprafeței din Parcul „Nicolae Iorga”
Articol de Stefania Grigore, 11 aprilie 2017, 14:18
Primăria Capitalei doreşte să propună Ambasadei Italiei un alt teren în schimbul suprafeței de 3 mii de metri pătraţi din Parcul ”Nicolae Iorga”, scoasă recent la licitaţie.
Parcul are aproximativ 9.000 de metri pătraţi, din care 3.000 aparţin statului italian, iar restul municipalităţii.
Edilul sef, Gabriela Firea spune că în anul 2012, reprezentanţa diplomatică i-a cerut primăriei un schimb de terenuri.
Ambasada a solicitat o suprafaţă în zona de nord a Capitalei, care în prezent este ocupată de o reședință particulară.
Gabriela Firea a declarat că va propune din nou un schimb de terenuri şi va oferi o altă suprafaţă de 3 mii de metri pătraţi.
În cazul în care această încercare va eșua, vor fi inițiate negocieri, ținând cont însă și de bugetul Capitalei, a precizat primarul general.
Ambasada Italiei doreşte să vândă spaţiul din parc cu 5 milioane şi jumătate de euro.