Crește traficul în vămi, înainte de Paște!
Articol de , 14 aprilie 2017, 15:48
Pe de o parte, românii care trăiesc departe de țară se întorc acasă de sărbători, pe de alta, alții și-au făcut bagajele și pleacă în vacanță peste hotare.
Autoritățile se așteaptă ca în orele următoare fluxul de mașini să crească la toate punctele de trecere a frontierei.
Potrivit poliției, românii care trăiesc în Italia intră în România pe la Porțile de Fier.
Este posibil să se formeze cozi și la granița de sud, pentru că sunt turiști care vor pleca în vacanță pe litoralul bulgăresc.
La Vama Siret, tirurile stau în continuare aproximativ 10 ore în coloană pentru a ieși din țară și două ore pentru a intra.