Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 27 aprilie, din Bucureşti

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 27 aprilie, din Bucureşti

Articol de , 27 aprilie 2017, 13:42

CINEMA

* De la ora 19:00, în cadrul ciclului „Joia de film” la Spaţiul Public European are loc  a doua proiecţie de film pentru adolescenţi, organizată în pregătirea festivalului Super, ce propune documentarul „Lords of BSV” de Maria Soccor despre o nouă formă de dans numit „Brukup” pe care un grup de tineri îl practică ce pe o religie. Filmul rulează în limba engleză, fără subtitrare.

* La Cinema Elvira Popescu, de la ora 20:30 este proiectată, în avanpremieră, drama „Vara s-a sfârşit” de Radu Potcoavă, având în distribuţie pe: Nicholas Bohor, Dan Hurduc, Ofelia Popii, Şerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguţă.

DANS

La Centrul Independent Coregrafic „Linotip”, situat în incinta Palatului Universul, de la ora 20:00 are loc o reprezentaţie cu spectacolul de dans contemporan „Nesomn”, de şi cu Arcadie Rusu, care dansează împreună cu Ioana Marchidan, Diana Spridon, Anda Stoian, Briana Stanciu şi Ştefan Lupu.

OPERĂ

O reprezentaţie cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti începe de la ora 18:30 la Opera Naţională, având în distribuţie pe: Ramona Păun, Lucian Corchiş, Daniel Filipescu, Vicenţiu Ţăranu şi Cristina Eremia.

SPECTACOL

Asociaţia SmartArt şi Compania All’s Choir&Ballet prezintă fantezia muzicală cu parfum interbelic „La Paris, Monşer!”, la sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara.

MUZICĂ

* Primul concert al săptămânii susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, de la ora 19:00 la Ateneul Român, este dirijat de Horia Andreescu şi dedicat Zilei Veteranilor de Război. În program: Simfonia nr. 60, în Do major, de Haydn; Concertone pentru două viori şi orchestră, în Do major de Mozart – solişti Bujor Prelipcean şi Şerban Mereuţă; şi Simfonia nr. 2, în Re major de Beethoven.

* De la ora 19:30, la sediul ArCuB din Hanul Gabroveni, în cadrul programului „Artist in Residence”, începe „Transylvanian Concert” susţinut de Lucian Ban & Mat Maneri (RO/SUA).

* Tot de la ora 19:30, Mădălina Mantu cântă jazz în ARTea.

* Gianna Nannini susţine un un concert, de la ora 20:00 la Sala Palatului, în cadrul „Hitstory Tour Live”.

* Scarlet Aura îşi lansează noul album, „Falling Sky”, în cadrul unui concert susţinut de la ora 20:00 în Quantic Club.

* Şuie Paparude susţine un concert în Control Club, începând cu ora 21:00.

* În Hard Rock Cafe, de la ora 21:30 începe un concert cu Mircea Baniciu & Band.

EXPOZIŢII

* La Institutul Cervantes, în cadrul Zilelor Culturii Sefarde la Bucureşti, de la ora 18:00, are loc prezentarea expoziţiei individuale Anca Halfon Mircea, urmată de un concert cu Bucharest Klezmer Band şi Maia Morgenstern.

* Muzeul Naţional de Artă Contemporană deschide noul sezon expoziţional cu vernisajul expoziţiei „Metarealia – În acelaşi timp” 2META / Maria Manolescu, Romelo Pervolovici ce are loc de la ora 19:00, la sediul din Palatul Parlamentului, unde poate fi vizitată până pe 8 octombrie.

FESTIVAL

Programul de astăzi din cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului „Oraşul şi Literatura” (LOFEST) are loc, de la ora 19:00, la Institutul Cultural Român, invitaţi fiind Andrei Dosa, Dan Coman, Ştefania Mihalache şi Cristina Stancu, iar moderator Claudiu Komartin.

EVENIMENT

Seria de evenimente „Eliade 110”, organizată de ARCEN pentru a  marca 110 ani de la naşterea lui Mircea Eliade, se încheie cu „O lectură despre Ileana”, ce are loc de la ora 19:00 în Atriumul Institutului Francez şi care cuprinde lectura unor fragmente din nuvele şi romane ilustrând ipostazele feminine din opera lui Mircea Eliade, însoţită de muzică pe vinil, atent aleasă de Alexandru Anghel.

CARTE

* La Librăria Humanitas Kretzulescu, de la ora 18:00 este lansat cel mai nou volum de povestiri semnat de Florin Irimia, „Misterul maşinuţelor chinezeşti”, disponibil în curând şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Luminiţa Corneanu şi Mircea Cărtărescu.

* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de la ora 19:00 are loc lansarea romanului „Scorpia” de Anne Tyler, bestseller Sunday Times şi New York Times, distins cu premiul „Romanul anului 2016” de publicaţia World Magazine. Actriţa Marcela Motoc va citi fragmente din roman.

ÎNTÂLNIRI, CONFERINŢE

* De la ora 19:00, la Gallery se desfăşoară o nouă ediţie a „Galeriei Întâlnirilor,” coordonată de Daniel Sur: o seară de lectură de proză şi poezie având ca invitate pe Simona Sora şi Svetlana Cârstean.

* La sediul central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, de la  ora 17:30 se desfăşoară colocviile de Traduceri Literare  30 cu tema: „Catrenele de vis – Omar Khayyám – integrala. Un regal în persană şi română”. La discuţii participă: prof. dr. George Grigore, coordonatorul Centrului de Studii Arabe al Universităţii din Bucureşti şi dr. Gheorghe Iorga, traducător. Moderator: Peter Sragher.

* Seria de conferinţe ArCuB „Ce punem în ramă?” continuă cu o nouă temă: Arta pe trei planuri suprapuse – practică | curatoriat | viaţă cotidiană susţinută, de la ora 18:00 în sala Cafenea, de Simona Vilău, Aurora Király, Raluca Paraschiv şi Elena Vlădăreanu.

* În seria „Conferinţelor de la Şosea”, de la ora 18:00, în Clubul Ţăranului este abordată tema „Ţăranii, agricultura şi subvenţiile: promisiuni şi înfundături”, de către Bogdan Iancu şi Monica Stroe.

* În cadrul proiectului „Interferenţe Culturale – Gânduri duhovniceşti”, preotul Niculae Constantin susţine expunerea „Teama şi responsabilitatea”, de la ora 18:15, la sala „Ştefan cel Mare şi Sfânt” a Cercului Militar Naţional.

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:03

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!

Astăzi, în Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la...

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:31

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024

Update ora 21.20 – Până la ora 21.00, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 731.990 de...

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!