Drift games by the sea
Articol de Sorin Pavel, 29 aprilie 2017, 15:24
Senzatii tari pentru pasionatii de cai putere la Mamaia.
Drift Games By The Sea incinge maine atmosfera la malul marii si deschide sezonul competitiilor de drift.
Opt dintre cei mai spectaculoşi piloţi de drift din România isi vor testa limitele la ediția inaugurala a Drift Games. Acestia sunt: Călin Ciortan(dublu campion național și campion european), Traian Buse (primul campion național la drift din istoria României), Sorin Ene (campion național 2015), Cătălin Trifan (vicecampion național 2015), Radu Moise, Radu Văduva, Ilarion Grigorici și Gabi Imre (trainer Academia de Drift).
Startul se da la ora 12 in zona Cazino Mamaia. Intrecerea continua apoi in parcarea din capatul falezei din Constanta, Poarta 1 Port.
Este un nou concept lansat de Romanian Drift Community prin care piloții nu vor face spectacol doar prin deja cunoscutele tandemuri în drift ci vor oferi publicului parcări în derapaj, treceri printre obstacole, întoarceri la 180 de grade sau atingerea unor obiecte așezate în diverse puncte.
foto: EvL