Legea privind graţierea, înapoi la Comisia juridică din Senat
Articol de Stefania Grigore, 8 mai 2017, 12:34 / actualizat: 8 mai 2017, 18:19
UPDATE 17:30 – Plenul Senatului a decis, cu 61 de voturi „pentru”, 41 „împotrivă” și șapte abțineri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână.
Forma inițială a Legii prevedea grațierea pedepselor de până la 5 ani și nu a pedepselor de până la 3 ani.
UPDATE 15:30 – Legea grațierii se va întoarce la Comisia juridică, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că va cere acest lucru în plen, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma propusă de Guvern pe 31 ianuarie, fără amendamentele adoptate de senatorii din Comisie.
––––––
Legea privind graţierea unor pedepse a primit raport de admitere astăzi în Comisia Juridică a Senatului. Senatorii PSD şi UDMR au votat în favoarea proiectului de lege, în timp ce reprezentanţii PNL şi USR au votat împotrivă.
Documentul este înaintat Biroului Permanent, iar conducerea Senatului are posibilitatea de a-l include pe ordinea de zi a şedinţei de plen de astăzi. În 48 de ore de la intrarea în vigoare a legii, 453 de persoane vor ieşi din închisoare, iar alţi 589 de condamnaţi vor beneficia de o reducere a pedepsei cu 3 ani.
În forma adoptată au rămas exceptate de la grațiere faptele de corupție, precum și abuzul în serviciu și conflictul de interese.