Trafic restricţionat în weekend, în Capitală
Articol de , 11 mai 2017, 12:33
Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri de deviere şi restricţionare a traficului rutier în weekend, cu ocazia desfăşurării Semimaratonului Internaţional Bucureşti.
Potrivit Brigăzii Rutiere, sâmbătă, între orele 07,30 – 15,30, se va restricţiona traficul rutier pe Bulevardul Unirii, ambele sensuri, între Piaţa Constituţiei şi Bulevardul I.C. Brătianu, şi pe Bulevardul Libertăţii între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite.
De la orele 15,30, până la încheierea evenimentului – 14 mai – se închide traficul pe Bulevardul Libertăţii, între cele două bretele din Piaţa Constituţiei, iar de la orele 18,00 şi porţiunea cuprinsă între Bulevardul Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei.
Duminică, între orele 07,30 – 15,30, se va restricţiona traficul rutier pe Bulevardul Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Calea 13 Septembrie; Bulevardul Unirii între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Alba Iulia; Bulevardul Decebal între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Hurmuzachi; Bulevardul Basarabia între Piaţa Hurmuzachi şi Bulevardul Chişinău; Bulevardul I.C. Brătianu între Splaiul Unirii şi Piaţa Unirii; Splaiul Independenţei de la Piaţa Unirii până la pod Haşdeu, ambele sensuri, fără a afecta traversul pe podul Haşdeu, şi Bulevardul Naţiunile Unite între Strada Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Splaiul Independenţei.
Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să evite să circule în perimetrul adiacent traseului de desfăşurare a maratonului, iar cetăţenilor să opteze pentru mijloacele de transport în comun, renunţând la deplasarea cu autovehiculele personale.