VIDEO LIVE de la Noaptea Muzeelor, din Cimitirul Bellu
Articol de Sabina Lapadatescu, 20 mai 2017, 20:02
Zeci de muzee şi instituții culturale din București își deschid porțile pentru public în această seară.
O destinație inedită pentru Noaptea Muzeelor este Cimitirul Bellu. „Grădina cu Suflete a Baronului Bellu” le propune bucureștenilor un eveniment deosebit, „Centenarul Titu Maiorescu”.
Practic, vizitatorii vor participa la o incursiune interesantă și inedită pentru a descoperi unul dintre fenomenele culturale și politice cele mai însemnate, care a marcat societatea românească a secolului al XIX-lea, junimismul.
Astfel, în cadrul tururilor însoțite de ghizi specializați, cei care doresc pot să redescopere poveștile lui Titu Maiorescu și ale scriitorilor și oamenilor de cultură pe care acesta i-a influențat.
Vezi AICI programul acțiunilor culturale care se desfășoară la Cimitirul Bellu