Un tânăr bucureștean bănuit de distrugere prin incendiere, a fost reținut
Articol de Stefania Grigore, 24 mai 2017, 10:50
Politiştii au reţinut astăzi un bărbat de 28 de ani, bănuit de distrugere prin incendiere a apartamentului în care locuia, situat în sectorul 3.
La data de 4 mai 2017, poliţişti din cadrul Secţiei 13 au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o locuinţă din sectorul 3 a izbucnit un incendiu care s-a extins la balconul apartamentului.
In temeiul sesizării la fata locului s-au deplasat poliţişti şi trei echipaje de pompieri, care au stins incendiul, fără a fi înregistrate victime.
In urma cercetărilor şi investigaţiilor s-a stabilit faptul că bărbatul de 28 de ani, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, cu intenţie, folosind o sursă de foc a generat simultan câte un incendiu în dormitoarele apartamentului menţionat.
Intr-unul din dormitoare, în urma acumulării de gaze s-a produs o explozie în urma căreia s-au spart geamurile de la balcon care au sărit în grădina interioară a blocului, iar incendiul provocat s-a extins atât la celelalte încăperi ale apartamentului cât şi la alte trei apartamente superioare.
Valoarea distrugerilor a fost estimată la suma de 500.000 lei.
In urma comiterii faptei, bărbatul a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare şi a părăsit locuinţa care era cuprinsă de flăcări, fără însă a dispune măsuri de stingere a incendiului, încercând astfel să se sustragă cercetărilor, ulterior fiind transportat de o ambulanţă la o unitate spitalicească.
In urma activităţilor de cercetare şi investigare a incediului, care au condus la concluzia că incendiul a fost provocat în mod intentionat, s-a stabilit în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Cercetările sunt continuate cu cel în cauză în stare de arest preventiv.