Save Your Skin, testari gratuite pentru controlul alunitelor
Articol de , 24 mai 2017, 19:22
Save Your Skin, o noua campanie nationala de testari gratuite pentru controlul alunitelor
Până pe 30 iunie 2017, puteți beneficia de o consultație gratuită, în limita locurilor disponibile, la dermatolog pentru verificarea alunițelor. Peste 250 de medici dermatologi din peste 40 de orașe participă la Zilele Protecției Solare, in cadrul campaniei “Save Your Skin”
Informații despre medicii participanți la care va puteti face programări se găsesc pe www.protectiasolara.ro.
Zilele Protecției Solare se desfășoară din 2013. De la prima ediție, peste 20.000 de persoane au intrat în contact cu campania, peste 10.700 de pacienți au fost consultați și peste 280 de leziuni suspecte au fost depistate.
Medicii recomandă un control dermatologic anual sau de câte ori există suspiciuni în legătură cu alunițele.
Dacă nu ajungeti să va verifici alunițele la medicul dermatolog, aveti o metodă foarte la îndemână de autoevaluare a alunițelor.
A, B, C, D, E:
Asimetrie – alunița nu este simetrică
Borders (margini) – alunița are o formă neregulată și franjurată
Culoare – alunița are o distribuire neuniformă a culorilor: de la brun deschis la negru
Diametru – alunița este mare (> 6mm)
Evoluție – alunița își schimbă în timp mărimea, culoarea și/sau grosimea.
90% din cancerele de piele sunt vindecabile dacă sunt depistate
la timp, conform specialistilor.