VIDEO: Distracție în Parcul Herăstrău, la Festivalul de Statui Vivante
Articol de Sabina Lapadatescu, 4 iunie 2017, 19:10 / actualizat: 4 iunie 2017, 22:02
București FM a participat la Festivalul Internațional de Statui Vivante.
Andreea Bratu le-a transmis atmosfera de sărbătoare ascultătorilor noștri.
Cât despre bucureștenii care au trecut astăzi prin Parcul Herăstrău (zona Roata Mare), aceștia au avut ocazia să întâlnească aproape 50 de statui vivante, între care Mozart, Steve Jobs, Coco Chanel și Walt Disney.
Statuile au fost însuflețite de actorii Teatrului Masca împreună cu invitații lor din Austria, Olanda și China.
„În ansamblul artelor străzii, statuia vivantă ocupă un loc aparte. Misterioasă, surprinzătoare, amuzantă adesea, profundă uneori, statuia vivantă nu poate fi ocolită, atrage privirile ca un magnet, incită la comentarii, propune meditații asupra condiției umane și nu poate fi uitată niciodată. Atunci când personajele pe care vi le propunem sunt atât de diferite în esență precum Nobel de Steve Jobs, întâlnirea devine din ce în ce mai interesantă!”, declară Mihai Mălaimare, fondatorul Teatrului Masca.
Noutatea absolută a acestei ediții o reprezintă un grup de șase actori chinezi care au dat viață personajelor lui Caragiale din „O noapte furtunoasă”.
Evenimentul cotinuă și luni, 5 iunie, de la ora 18:00.
Intrarea publicului la festival este liberă.
FOTO: Vicențiu Andrei, Sorin Savin