„Visătorii nu mor niciodată” – o întâlnire de suflet cu cititorii
Articol de Maria Gheorghiu, 14 iunie 2017, 10:17
Astăzi, de la ora 19.00 vă invit să recunoaștem public partea frumoasă din noi, cea care răspunde de emoția adusă de cuvant și cântec. Sunt fericită și onorată că am fost aleasă de către editura FOR YOU și de către Carmen Voinea-Răducanu – autoarea cărții VISATORII NU MOR NICIODATA, să facem împreună o seară memorabilă la librăria DIVERTA din București Mall (Vitan).
Am început să citesc această carte și am fost la fel de fericită ca atunci cand am citit FLUTURII Irinei Binder, SCRISORI CATRE EMA (Elena Loretta Popa) sau DINCOLO DE BINE, DINCOACE DE RAU (Aurora Liiceanu/Alice Năstase-Buciuta.) Am înțeles de ce; toate au ca numitor comun sufletul și partea de visare care ne face speciali…
”Cei care o cunosc sunt tentați să vorbească despre frunusețea sufletului ei, pe care Carmen Voinea-Răducanu îl poartă la vedere și îl dăruiește tuturor cu o generozitate nebună. Dar, de data asta, norocoșii care au ajuns să o citească au descoperit chiar frumusețea sufletului lor! Pentru că scrisul lui Carmen, cu efect splendid-răscolitor-terapeutic, are darul neasemuit de a scoate la iveală tot ce e mai bun în fiecare dintre noi. După ce vei străbate cartea, privește-te în oglindă și bucură-te descoperind că nu s-a pierdut nimic din ce-a fost bun în tine! Si apoi dăruiește cartea asta celui mai bun și drag prieten…!” (Alice Nastase Buciuta)
Eu vă spun că puteți face mai mult decât atât: luați-vă cel mai bun prieten și oferiți-i cartea într-o atmosferă deosebită, alături de autoare și de invitații ei.
Evenimentul este moderat de Andra Soceanu și Andrei Stefan. Alături de autoare va mai fi și Oana Babagianu.