Teatrul Stela Popescu l-a dus pe “Domnul Goe” la Edenland Park
Articol de Marga Tudor, 27 august 2017, 11:08
Câteva sute de persoane au participat astăzi în parcul Edenland la reprezentația spectacolului “Domnul Goe și ai lui”, producție a teatrului Stela Popescu din București.
Copiii, împreună cu părinții și bunicii, s-au amuzat de povestea neastâmpăratului Goe și au aplaudat musicalul din repertoriul tânărului teatru înființat de Primăria Capitalei.
Aceasta a fost prima reprezentație în aer liber din aceasta vara a instituției care poartă numele actriței Stela Popescu.
De altfel, mare actriță a fost aplaudată de toate generațiile de spectatori prezente la eveniment.
Într-un monolog susținut în încheierea spectacolului, actrița Stela Popescu le-a spus părinților cat de important este să-și ducă micuții la teatru, pledând pentru o generație de tineri iubitori de evenimente culturale.
Teatrul Stela Popescu pregătește în această perioadă stagiunea de toamnă și promite părinților și copiilor experiențe unice și spectacole surprinzătoare.