La pas pe Calea Victoriei
Articol de Adriana Baciu, 29 august 2017, 17:45
Calea Victoriei redevine pietonală pe 2 şi 3 septembrie pentru cea de-a treia editie a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei”.
Programul de anul acesta cuprinde activităţi menite să readucă atmosfera Bucureştiului interbelic.
Astfel, strada se va umple de animatori pe picioroange, portretişti şi caricaturişti, mimi, lustragii, și muzicieni stradali.
Bucureștenii se mai pot bucura și de un cinematograf în aer liber, de ateliere de creaţie, ateliere de caligrafie, teatru pentru copii, expoziţie de fotografie, dar și de produse şi preparate culinare diverse.
Nu va lipsi nici tradiționala Bătaie cu flori, sâmbătă, de la ora 18:00.
Traficul rutier va fi restricționat pe segmentul de la intrarea dinspre piaţa Victoriei, până la intersecţia cu strada George Enescu.
Evenimentele se vor desfăşura în intervalul orar 10:00-21:00.
Manifestările artistice stradale au reprezentat în perioada interbelică un motiv de distracţie şi destindere, Calea Victoriei fiind un loc preferat de promenadă al bucureştenilor, în care aceştia alegeau să îşi petreacă o bună parte din timpul liber’, a informat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
Mai mult, în acest weekend vor putea vizitate şi cele trei muzee de pe Calea Victoriei, care vor avea un program prelungit pe parcursul evenimentului, după cum urmează: Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu, intervalul 10:00 – 21:00; Muzeul Naţional ‘George Enescu’, în intervalul 10:00 – 20:00; Muzeul Naţional de Artă al României, în intervalul 900 – 21:00′, a precizat PMB.
Accesul la toate activităţile din cadrul evenimentului organizat de PMB, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, va fi gratuit.