SpaceX a reușit să lanseze mini-naveta X-37B!
Articol de Andra Radu, 8 septembrie 2017, 13:24
Joi dimineață, mini-naveta spațială secretă fără echipaj uman a armatei americane, X-37B, a fost lansată de către SpaceX. Imaginile cu această reușită au fost transmise de Centrul Spațial Kennedy din Florida.
Lansarea a avut loc la ora 14.00 GMT (10.00 locală), iar prima treaptă a rachetei a revenit și a aterizat fără probleme zece minute mai târziu la baza forțelor aeriene americane de la Cape Canaveral.
Trimiterea în spațiu a fost incertă până joi dimineață, în condițiile în care uraganul de mare putere Irma se îndreaptă spre Florida, în sud-estul SUA.
SpaceX a mai lansat pentru Pentagon, în luna mai, un satelit secret. Avionul spațial X-37B, numit și Vehicul de test orbital (OTV), este unul dintre cele două aparate ce face parte din flota forțelor aeriene americane.
Mini-naveta, numită Falcon 9, se află la al cincilea zbor.
„A cincea misiune a OTV continuă să perfecționeze performanțele și suplețea acestui prezentator de tehnologii spațiale care este, în același timp, o platformă pentru încărcături utile experimentale”, a anunțat US Air Force într-un comunicat.
„Pentru această misiune, OTV transportă mici sateliți și va face demonstrația unui acces mai rapid în spațiu și va permite și testarea unor tehnologii spațiale emergente”, a mai precizat comunicatul.