Realitatea bate gandirea pozitiva!

Articol de , 13 septembrie 2017, 12:33

Realitatea bate gandirea pozitiva!

Cel putin pe cea impusa ca stil de viata.

“Atragem ceea ce gandim” .

Pai, daca lucrurile ar fi asa simple, acum as fi pe malul oceanului sau pe o insula exotica, sau undeva in munti, departe de tot tumultul de zi cu zi, alaturi de… stiu eu cine, ascultand valuri sau fosnet de padure, mirosind briza sau rasina.

Cum lucrurile stau cu totul altfel si cum malul oceanului sau padurea sunt de fapt o strada din Bucuresti, cum evenimentele sunt multe si grave, cum valurile si fosnetul sunt claxoane si alarme si cum briza si rasina sunt gaze de esapament si tot felul de mirosuri citadine, sa nu mi spuna cineva ca asta gandesc si doresc sa mi se intample!

Nu cu mult timp in urma, cineva, o persoana draga mie, dar care nu are treaba nici cu programele de stiri, nici cu sistemul sanitar, nici cu aglomeratia din centrul orasului sau din RATB la ore de varf, mi-a spus, intr-o duminica, pe la ora 11.00, in timp ce stateam pe o terasa, la o cafea:  “Eu nu inteleg cum de poti sta toata ziua in tensiunea asta. Eu nu ascult stirile. Dupa serviciu ascult muzica sau vad un documentar sau un film artistic bun. Merg la pictura, la dansuri, la teatru, la opera. Las telefonul pe silentos si  folosesc internetul doar daca vreau sa vad ce evenimente care m-ar interesa sunt in oras. Sau sa fac rezervare ori sa cumpar bilete la tren, pentru a pleca din oras la sfarsit de saptamana”.

 Si, mai ales, gandesc pozitiv.”

M-am simtit putin vinovata.

Desi iesisem sa ne relaxam si sa povestim ce am mai facut de la ultima intalnire, eu stateam cu telefonul la ureche, in mana sau in cel mai bun caz pe masa, asteptand sa  sune sau sa primesc mesaje.

Desi era duminica si mai era si sarbatoare aveam lucruri de rezolvat. Nu neaparat ale mele dar…

Mai intai, putin inainte de ora 8.00 a.m. ma sunase o vecina. Era in provincie, o ruda facuse accident vascular si de la spitalul mic si fara dotari nu stia cum sa procedeze cu transportul catre spitalul din resedinta de judet.

Ca nu stia ea care e procedura, am inteles. Nu am inteles de ce nu stiau cei responsabili, din spitalul respectiv.

Lucru care m-a enervat. Si am inceput, logic, (ma rog, dupa logica mea!) sa caut numere de telefon si sa sun pentru a ajuta pacientul si implicit familia.

Nu mi-a luat mult pentru ca, dupa o vreme, deja devine reflex modalitatea de apelare la acest lant al slabiciunilor.

Dar deja intrasem in priza. Si, asa, in priza, m-a prins ora 9.00 cand a inceput sa baziie mesajele pe telefon. Incendiu cu victime, pe strada, la numarul… Echipajele intervin la fata locului iar victimele sunt transportate la spitale. La care naiba spitale?! Mi-a rasunat in cap in momentul acela vocea unui fost ministru al sanatatii care spunea ca in caz de astfel de accidente, varianta cea mai sigura pentru pacient e elicopterul. Sau avionul. Si un spital de afara…

Am aflat numele spitalelor si, normal, a urmat o serie de alte apeluri pentru a afla soarta nefericitelor victime.

Nu am terminat bine cu asta ca au inceput iarasi mesajele pe telefon. Accident cu victime pe DN 1, la iesirea din Bucuresti. Iar intrebari, telefoane, mesaje…

Dar… eram deja cu cafeaua in fata si incercam sa ma relaxez.

Nu stiu cum va imaginati voi ca este dar cam asa arata viata unei persoane care lucreaza in presa.

Mai ales daca se ocupa de sanatate si de ministerul de interne. Vesnic in priza. Ma rog, in telefon sau in casca acestuia, dupa caz.

Si nu, nu va imaginati ca se intampla zilnic premiere medicale, ca medicii isi lauda unii altora eforturile si realizarile, ca medicamentele curg garla si tratamentele decurg corespunzator si pacientii pleaca acasa, toti, radiind de fericire.

Am lasat telefonul pe masa si in minte am auzit:”gandesc pozitiv”.

Ok, as putea sa incerc.

Timpul a trecut, ritmul a fost acelasi, pana intr-o seara, cand, mi-am amintit si mi-am zis: gata, din momentul asta, totul e pozitiv. Gandesc pozitiv, simt pozitiv, vorbesc pozitiv, ce mai? Pozitiv pe toata linia!

Si, ce zi poate fi mai prielnica pentru astfel de gandire, daca nu una de concediu?!

Nu ca as mai fi avut mai mult de doua la dipozitie din momentul in care mi-am propus.

Noapte senina de toamna. Caniculara, dar toamna. Noapte, dar spre dimineata.

Geamul larg deschis lasa sa intre in casa aerul proaspat al unui oras inca verde. Prin plasa.

( Plasa pentru insecte care sta la locul ei, bine fixata, sa nu intre picior sau aripa de tantar, gandac, lacusta, gargarita, fluture sau alte vietuitoare pe care nu le-am vazut in viata mea si sa-mi strice feng shuiul).

Norocul meu! Stau intr-o zona in care, cand ma intorc, de oriunde, spre casa, simt ca pot respira. Fara trafic intens, fara claxoane, fara injuraturi la semafoare, fara sirene care urla cu sau fara rost, fara poluarea din centrul orasului.

Respir adanc aerul oarecum racoros (cel putin fata de cel din timpul zilei), ma indrept spre cele doua  telefoane cu numere cunoscute de toata lumea si le opresc sonorul,  opresc alarma celui de-al treilea telefon pe care suna ai mei, din familie (dar care nu suna, ca stiu ca nu ma scol cu noaptea-n cap),dau drumul la muzica in surdina si, dupa o zi plina incerc sa adorm.

In sfarsit, o noapte in care se poate odihni omul. Ma rog, omul care nu si porneste aerul conditionat ca abia a scapat de o raceala cum nu multe a avut in viata lui. (Sa nu ma intrebati de ce raceala, asa vara, pe canicula ca va spun: apa, ceai, fructe, totul din frigider.  Si gheata. Multa gheata. Aer conditionat deschis neregulamentar ca sa uit ca afara te topesti. Si… tot asa. A, asta in cazul in care nu ma ciupise vreun tantar si nu de la asta erau simptomele. West Nile. Sper, totusi, ca nu).

Cum ziceam: muzica in surdina, televizorul inchis, calculatorul la fel.

Cum nu puteam sa adorm la comanda si nici sa numar oi pana sa ajung sa vorbesc cu ciobanul nu puteam, incep sa gandesc. Pozitiv, logic.  Facandu-mi planuri. Pentru ziua care urma si care trebuia sa fie linistita si pentru o viitoare vacanta.

Cum cele mai frumoase si linistite locuri unde ma pot relaxa sunt locurile copilariei, am inceput sa urc dealurile , sa stau la umbra padurii, sa trec desculta prin apa rece a paraului din satul bunicilor sa ma urc in copaci … pana cand am cazut. In somn. Si am tot dormit asa, gandind si visand pozitiv, pana in momentul in care, nu-mi dau seama cum m-am trezit cu telefonul fix in mana. De asta uitasem!

“Ai vazut? Si-au dat demisia! Cum cine? Cei doi neurochirurgi. A, si au murit trei persoane in Bucuresti si altele in tara, din cele intepate de tantari. Iar la mare s-a mai inecat cineva. Si a fost si accident pe Autostrada Soarelui.”

Era o prietena. Una foarte buna, daca avea numarul meu de telefon fix. Care uitase ca sunt in concediu. Si care nu s-a gandit  ca puteam sa fiu plecata, sa dorm sau sa visez pozitiv.

Cam atat a durat starea mea de gandire pozitiva. Si de abandonare a realitatii care ne inconjoara.  Cateva ore dintr-o noapte.

M-am uitat la ceas. Era aproape 11.00. Se intamplasera atatea incat am avut impresia ca am dormit 24 de ore cel putin. Una dintre intamplari  chiar ma interesa si nu as fi vrut sa o ratez.

Si mi-am dat seama ca, in tot tumultul asta de zi cu zi, chiar daca informatiile primite sunt de multe ori negative, prin prisma meseriei, mereu am incercat sa abordez latura lor pozitiva. Si, daca nu o gasesc din prima, sa o caut cumva, sa o declansez…

Nu stiu de ce dar, intre a gandi  pozitiv, rupta de realitate si a trai lucrurile, luandu-le asa cum le aduce viata dar facandu-le pozitive, sau macar incercand sa fac asta, prefer varianta finala.

A mai trecut o vara.

Concediul a trecut.

Astazi este ziua internationala a gandirii pozitive.

Fiecare zi aduce cu ea  două alternative: sa fii nefericit sau sa fii fericit.

Sunt voci care spun ca totul depinde de alegerea individuala si ca devenim ceea ce alegem.

De acord cu ele. Dar… exista un “dar”. Am ajuns la o concluzie a mea, personala.

Nu, nu sunt eu in masura sa emit pareri general valabile, dar, in timp, mi-am dat seama, cel putin in ceea ce ma priveste, ca, pentru a reusi ceva  si pentru  a fi fericita, si mai ales multumita de ceea ce am reusit sa fac, trebuie sa visez mai putin si sa ma ancorez mai mult in realitate.

Am crezut ca am eu o problema cu asta: ca nu imi impun sa gandesc pozitiv si sa ignor tot ceea ce se intampla in jur, tot  care, serios vorbind, numai de nuante de roz nu debordeaza…

Sunt chiar cercetatori care au demonstrat, pe baza de studii serioase ,  ca, a transforma dorintele in fantezie face ca acestea sa fie mai greu de realizat in realitate.

Si tind sa ii cred, pe acestia din urma, in ciuda parerilor celor care sustin ca prin gandire pozitiva si atat realizezi  in totalitate ceea ce ti-ai propus.

Sincer, prefer actiunea, in locul gandirii pasive, oricat de pozitiva ar fi gandirea asta. Si, mai prefer ceva: implicarea.

Privind de la distanta si refuzand sa vezi realitatea, pe termen mediu si lung poti ajunge la probleme serioase. Daca intr-o zi te trezesti cu fata la perete si uiti ca ti-ai impus gandirea pozitiva?!

Tot ei, cercetatorii astia care aleg realitatea in detrimentul gandirii pozitive absolute  au descoperit o tehnica ce presupune combinarea de ganduri pozitive și negative intr-un mod care pare sa functioneze atunci cand se incearcă inlocuirea obiceiurilor sau mentalităților gresite cu unele bune.

Schimbarile  din viața noastra, de ordin personal sau social, se pot face fara efort, spun cercetatorii americani.

In primul rând, ne gandim cateva minute la ce dorim sa realizam.  Apoi  ne imaginăm in mod clar cel mai bun lucru pe care il asociem cu rezultatul realizat .

Ne gandim si care ar fi obstacolele pe care este probabil sa le intampinam pe parcurs  si cum le vom depasi.

Nu e nimic gresit in a gandi  pozitiv, cu ochii deschisi, daca acest lucru ne face sa ne simtim bine, atat timp cat nu ne așteptam la nimic mai mult decat  la senzația de bine.

Mai ciudat ar putea sa para lucrurile in momentul in care, vrand nevrand ne trezim in realitate in fata unor lucruri, fapte, evenimente, care sunt cu totul  altfel fata de cele impuse de noi in vis.

Recunosc, e cat se poate de relaxant sa nu deschizi televizorul, aparatul de radio sau orice alt mijloc de informare care iti aduce, inevitabil o doza mare de stress.

Dar asa, desprins de realitate, traind intr-o lume ideala in viziunea ta, s-ar putea ca socul pe care il ai cand ajungi la gara si afli in direct ca trenurile nu circula din cauza de greva, ajungi la mare si constati ca ploua si ca sunt valuri uriase in care n-ai nicio sansa sa intri, ajungi la munte si afli ca traseul pe care voiai sa-l parcurgi e inchis, e mult mai mare fata de cel produs daca ai fi fost informat la timp si ti-ai fi luat masuri.

Asadar, ganditi!

Ganditi pozitiv, ganditi neutru, ganditi pro activ dar ganditi!

Si mai ales, actionati!

In functie de alegerile personale, raman faptele. Care pot fi pozitive, clar!