O femeie a cerut ajutorul salvamontiștilor din cauza epuizării
Articol de , 16 septembrie 2017, 17:55
Încă o turistă a fost coborâtă de pe munte de către salvamontiști.
Din fericire femeia nu s-a rănit, ci a cerut ajutorul salvatorilor din cauza epuizării fizice și a crampelor musculare.
Turista, în vârstă de 60 de ani, se afla pe Jepii Mici împreună cu familia, inclusiv un copil de aproximativ 9 ani și nu a mai putut înainta, suferind și un atac de panică.
Echipele de intervenție au plecat pe munte pentru recuperarea femeii, urmând să fie coborâtă în stațiunea Bușteni pe o targă.
Amintim că o altă turistă a fost recuperată aseară de pe munte de salvamontiști, după ce a căzut într-o râpă.
Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la spital.
Turiștii sunt sfătuiți să nu plece în drumeții pe munte dacă nu sunt într-o formă fizică bună și dacă nu au echipamentul necesar.
Sursa: Agerpres