Recomandări pentru șoferi pe timp de furtună!
Articol de Andra Radu, 20 septembrie 2017, 15:08
Recomandat este să nu ieșiți din casă, însă dacă tot aveți de gând să încălcați acest sfat sau vă prinde furtuna prin trafic, Inspectoratul General al Poliţiei Române face câteva recomandări şoferilor, pentru circulaţia pe timp ploios:
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să folosească luminile de întâlnire pe timpul ploios, pe toate categoriile de șosele;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să evite pe cât posibil manevra depășirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– Să îi determine pe toţi ocupanţii autovehiculului pe care îl conduc să-și cupleze centurile de siguranţă;
– Să folosească corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi observaţi în trafic;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.
De asemenea, vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruște de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi. De aceea, se recomandă prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini pe volan.