Gheorghe Ştefan va fi eliberat condiţionat
Articol de , 20 septembrie 2017, 15:36
Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, va fi eliberat condiționat după ce a executat mai mult de o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni de detenție la care a fost condamnat pentru fapte de corupție, a decis, miercuri, definitiv, Tribunalul Prahova.
Instanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată de DNA Ploiești împotriva sentinței pronunțate în data de 18 august de Judecătoria Ploiești, decizia fiind definitivă.
Gheorghe Ștefan a început şă plângă în sala de judecată şi a susținut că regretă faptele pentru care a fost condamnat și că nu va mai comite altele.
„Regret faptele și mi le asum. Categoric nu voi mai face ce am făcut”, a spus Gheorghe Ștefan.
În data de 18 august, Judecătoria Ploiești a admis propunerea de eliberare condiționată formulată de comisia din cadrul Penitenciarului Ploiești cu privire la Gheorghe Ștefan, care a fost încarcerat la data de 3 octombrie 2016.
Până la data formulării propunerii de eliberare condiționată, acesta a executat 297 de zile în detenție, la care s-au adăugat 235 de zile de arest preventiv și 13 zile considerate ca executate în urma muncii prestate. Gheorghe Ştefan a avut în total 545 de zile executate din pedeapsa totală, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei.
Instanța de fond a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenției, un comportament „pozitiv”, iar eliberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.
Gheorghe Ştefan a fost condamnat la șase ani de detenție în dosarul Microsoft, însă Curtea de
Apel Ploiești a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani și jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestație la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002.