UPDATE: Vântul puternic continuă să facă pagube în Capitală!
Articol de , 21 septembrie 2017, 14:39
Update 15:15– La faţa locului au fost trimise o maşină de descarcerare şi un echipaj pentru intervenţie. Circulaţia este blocată, iar câteva crengi au căzut pe un punct termic din zonă.
Pe Aleea Buhuşi, un copac a căzut şi a avariat 3 maşini parcate.
Potrivit ISU Bucureşti, nu au fost înregistrate victime.
Aseară, vântul puternic a făcut şi o victimă. Bărbatul care a murit după ce a fost lovit de un copac, a ignorat avertizările din zonă.
Potrivit Primăriei Capitalei, pe Şoseaua Viilor, unde s-a produs incidentul, existau afişe prin care se menţiona faptul că arborele reprezintă un pericol.
Crengile copacului s-au rupt din cauza rafalelor puternice de vânt şi l-au accidentat mortal pe bărbat. Imobilul în curtea căruia se afla arborele rupt aparţine unei societăţi comerciale.
Primarul general, Gabriela Firea a declarat că toţi copacii aflaţi pe spaţiu privat sunt în responsabilitatea proprietarilor acelor imobile.
Vremea rea de noaptea trecuta a afectat Capitala şi 38 de localităţi din ţară.
În Bucureşti, pompierii au îndepărtat 13 copaci căzuti pe carosabil, autoturisme sau linii electrice. De asemenea, în judetul Ilfov au fost inundate 8 gospodarii iar un copac a fost doborât de vânt.