Filmul „The Disaster Artist” a câştigat trofeul Concha de Oro!
Articol de Andra Radu, 3 octombrie 2017, 10:26
Filmul american „The Disaster Artist”, regizat de James Franco, a câştigat trofeul Concha de Oro la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de la San Sebastian, din Spania, a anunţat preşedintele juriului, John Malkovich.
Filmul povesteşte prietenia complicată dintre scriitorul Greg Sestero şi Tommy Wiseau, autorul filmului din 2003, „The Room”, considerat printre cele mai proaste pelicule realizate vreodată, dar care a câştigat statutul de film cult, odată cu trecerea anilor.
Rolurile lui Wiseau şi Sestero sunt interpretate de James şi Dave Franco.
Premiul special al juriului a fost obţinut de filmul spaniol „Handia”, regizat de Aitor Arregi şi Jon Garaño.
Argentinianca Anahí Berneri a obţinut trofeul Concha de Plata la categoria regie, cu pelicula sa „Alanis”, a cărei protagonistă, Sofia Gala, a fost premiată pentru cea mai bună actriţă.
Premiul pentru cel mai bun actor a mers, în schimb, la Bogdan Dumitrache pentru filmul „Pororoca”, regizat de românul Constantin Popescu.
Un alt premiu pentru cinematografia sud-americană a ajuns la pelicula argentiniană „Una especie de familia”, pentru cel mai bun scenariu, semnat de regizorul Diego Lerman cu María Meira.
La secţiunea Kutxabank-New Directors Award, dedicată tinerilor actori, a câştigat francezul Marine Francen cu filmul „Le semeur”, în timp ce secţiunea dedicată Americii Latine, Horizontes Latinos, a fost premiantă chiliana Marcela Said pentru „Los perros”.