Jason Aldean și Jennifer Lopez și-au anulat următoarele concerte
Articol de , 4 octombrie 2017, 10:15
Jason Aldean, cântărețul country care susținea un concert în cadrul festivalului din Las Vegas în momentul sângerosului atac armat de duminică, a declarat că va anula trei spectacole prevăzute pentru această săptămână, în semn de omagiu pentru victimele celui mai sângeros atac din istoria modernă a Statelor Unite.
Aldean și-a anulat concertele din Los Angeles, San Diego și Anaheim, California, din cadrul turneului său „They Do not Know Tour”. Turul va fi reluat în Tulsa, Oklahoma, pe 12 octombrie. Pentru spectacolele anulate vor fi oferite rambursări.
„Simt că din respect pentru victime, familiile lor și fanii noștri, acesta este lucrul care trebuie făcut. Au fost momente încărcate emoțional pentru toți cei implicați, în această săptămână, astfel că am plănuit să ne acordăm timp pentru a-i plânge pe cei pe care i-am pierdut și a fi alături de familiile și prietenii noștri”, a declarat Aldean.
Aflată în prezent la Las Vegas pentru seria de concerte „Jennifer Lopez: All I Have”, și Jennifer Lopez și-a anulat spectacolele pe care urma să le susțină în această săptămână, urmând ca acestea să fie reprogramate.
„Jennifer are inima frântă pentru că o astfel de tragedie fără sens a avut loc. Gândurile și rugăciunile ei sunt alături de victime și de familiile acestora”, au comunicat marți reprezentanții cântăreței într-un comunicat.
Tot marți, organizatorii Austin Limits Music Festival din Texas au declarat că vor restitui banii persoanelor care nu mai doresc să participe la această manifestare pe fondul temerilor privind siguranța după atacul de la Las Vegas.