Messi, tată pentru a treia oară!
Articol de , 16 octombrie 2017, 09:39
Lionel Messi va deveni din nou tată. Soția sa, Antonella Roccuzzo, urmează să aducă pe lume al treilea lor copil în cursul anului viitor, au anunțat cei doi pe rețelele de socializare.
„Familie de 5” a scris Antonella pe contul său Instagram, alături de o fotografie în care apare alături de soțul ei și de cei doi copii, Thiago (4 ani) și Mateo (2 ani), toți ținând mâinile pe burtica viitoarei mămici.
Lionel Messi (30 ani) și Antonella Rocuzzo (29 ani) s-au cunoscut în 1996. Legătura lor a început însă zece ani mai târziu. Cei doi copii ai lor s-au născut la Barcelona, acolo unde Lionel Messi a sosit în adolescență, la centrul de formare al clubului catalan, fiind ulterior promovat la prima echipă, în 2004.