Pălăria prea mare a lui Sorin Oprescu…
Articol de Mircea Apostolescu, 27 octombrie 2017, 11:31
Rectificarea bugetară pe care primarul general o va supune aprobării consilierilor municipali, marți (31 octombrie a.c.), a stârnit, deja, o polemică destul de aprinsă.
Unii acuză actuala Administrație a Bucureștiului că taie bani de la marile proiecte de investiții în infrastructura rutieră.
Primăria se apără, spunând, pe bună dreptate, că nu face decât să redistribuie banii care nu ar mai fi putut fi cheltuiți până la sfârșitul acestui an, în cadrul a patru proiecte majore de investiții, așa cum legislația o permite.
Este vorba despre doar 18,5 milioane de lei, care nu ar putea fi cheltuiți până la finele lui 2017, în patru mari proiecte: Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, reabilitarea Bulevardului Liviu Rebreanu și a Șoselei Pantelimon și penetrația Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada București-Pitești.
În plus, banii rămăși disponibili din cauza imposibilității finalizării acestor proiecte, vor fi folosiți pentru plata în avans a gazelor naturale necesare pentru încălzirea și apa caldă a bucureștenilor în această iarnă, așa cum legislația permite, se explică într-un comunicat de presă al Municipalității.
În fapt, în spatele acestui scandal se ascunde un adevăr: Sorin Oprescu le-a „lăsat moștenire” urmașilor săi în fotoliul de primar general o pălărie mult prea mare. Toate cele patru mari proiecte de infrastructură rutieră au fost începute în timpul mandatelor fostului edil șef al Capitalei, iar, după accidentul socio-juridic din septembrie 2015 al domnului Oprescu, finalizarea lor a tot fost amânată, din toamnă, în primăvară, în vară și, din nou, în toamna următoare …
Astfel, lucrările la Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu au demarat din 2010 cu termen de finalizare 2012. Numai că ele au fost blocate, vreme de 4 ani, din cauza faptului că exproprierile necesare lucrării, în valoare de circa 8 milioane de euro, nu au fost aprobate de către consilierii municipali de atunci. Lucrările au fost reluate în martie 2014, având ca termen de finalizare 2015. Termenul a fost, apoi, amânat de mai multe ori.
Acum, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Capitalei, au fost luați bani de la acest obiectiv de investiții deoarece „Pentru finalizarea proiectului <Străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu> este necesară contractarea unor lucrări ce nu au fost prevăzute în contractul de bază, și anume: iluminat public, semaforizare și separatoare de flux din beton. Dat fiind faptul că procedura de achiziție se va finaliza până la sfârșitul anului 2017, lucrările de execuție pot începe abia la începutul anului 2018, dacă o permit condițiile meteo, deci nu pot fi finanțate până la finele acestui an”.
Reabilitarea sistemului rutier și liniilor de tramvai Șoseaua Pantelimon a început pe la jumătatea lui iunie 2013, având ca termen de finalizare toamna lui 2014.
Rectificarea bugetară care se va afla pe mesele consilierilor municipali, marți, prevede reduceri de fonduri și de la acest proiect fiindcă „Din lipsa Planului Urbanistic Zonal nu au fost finalizate procedurile privind obținerea Autorizației de construire pentru Park&Ride. Acest fapt implică prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor”, se spune în comunicatul de presă al Municipalității.
Lucrările la Penetrația Splaiul Independenței-Ciurel-Autostradă București-Pitești au început în 2014. Ele au fost blocate, însă, de acțiunile în justiție ale actualului consilier local USR de la Sectorul 6 Mihai Daneș, în apropiere de a cărui casă se află unul dintre pilonii podului de la Ciurel. În vara lui 2016, termenul fixat pentru terminarea lucrărilor la pod era sfârșitul acestui an.
În cadrul rectificării bugetare, Executivul propune diminuarea sumelor alocate pentru acest obiectiv de investiții întrucât „Lucrările prevăzute în graficul de execuție pentru anul 2017 nu pot fi executate în totalitate din cauza întârzierilor generate de relocarea rețelelor electrice aflate în amplasamentul lucrărilor. De asemenea, sunt în curs de finalizare lucrările pentru descărcarea arheologică prevăzută prin Avizul Ministerului Culturii”, precizează comunicatul de presă al Primăriei Municipiului București.
Reabilitarea sistemului rutier și a linie de tramvai Bdul Liviu Rebreanu ar fi trebuit finalizate la sfârșitul anului 2014, apoi termenul a tot fost prelungit.
Marți, Administrația le va propune consilierilor municipali diminuarea alocărilor bugetare pentru acest obiectiv de investiții deoarece „Finalizarea obiectivului este conditionată de găsirea unui amplasament pentru construcția Park&Ride. Totodată, desfintarea unui imobil, ce se află pe amplasamentul lucrării, este conditionată de emiterea Autorizației de desființare de către Primăria Sector 3. Aceste probleme determină o întârziere a lucrărilor fată de graficele de execuție și implicit a plăților, ceea ce impune micșorarea prevederilor bugetare”, precizează comunicatul de presă al Municipalității..
Investiții nerealizate mai sunt și la alte administrații și regii din subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General. Astfel, „În ceea ce privește suma de 68 milioane lei care se propune a fi diminuată de la RADET, acești bani erau prevăzuți pentru modernizarea unor centrale termice, acțiune care se va realiza în anul 2018”, spune Primăria Capitalei.
Și la Administrația Străzilor se propune „diminuarea creditelor bugetare cu suma de 37 milioane de lei, creditele de angajament rămânând nemodificate. Menționăm că această sumă era prevăzută pentru achiziționarea unor utilaje însă, având în vedere că la data prezenței procedura de achiziție nu este finalizată, plata și livrarea nu se pot face până la sfârșitul anului, banii fiind repartizați către alte proiecte prioritare” precizează comunicatul de presă al Municipalității..
Trebuie menționat, însă, faptul că noua rectificare propusă de către Administrație prevede suplimentarea bugetului alocat pentru învățământ cu 23,9 milioane de lei, ajungând la aproape 140,7 milioane de lei, pentru programul „Reabilitarea infrastructurii educaționale în București”, cofinanțat de către Municipalitate și BEI.
Se propune și creșterea alocărilor bugetare pentru învățământul secundar inferior cu circa 30 de milioane de lei, totalul alocărilor ajungând la 44,5 milioane de lei.
Și pentru investiții noi în educație executivul Primăriei Capitalei propune alocarea aproape 30 de milioane de lei. Este vorba, printre altele, de complexe multifuncționale pentru activități didactice și sport pentru Școala Gimnazială nr. 47 (4,6 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 92 (4,6 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 99 (4,6 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 67 (2,8 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 86 (2,8 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 112 (2,8 milioane de lei), Școala Gimnaziala nr. 75 (aproape 3,3 milioane de lei) și Școala Gimnaziala nr. 200 (4,26 de milioane de lei).
De asemenea, ar urma să fie alocați, potrivit proiectului de hotărâre, 1,7 milioane de lei pentru repararea rampelor de acces pentru persoanele cu handicap.
Desigur, pe lângă investițiile în unitățile de învățământ, prin noua rectificare bugetară se mai propune acordarea a încă unui milion de lei pentru Patriarhia Română.
Mai sunt propuse alocări pentru realizarea unor monumente de for public. Astfel, se propune alocarea a 200.000 de lei pentru realizarea statuii domnitorului Ștefan cel Mare, a 2,5 milioane de lei pentru realizarea unui monument comun al reformatorilor religioși Martin Luther și Jean Calvin. Alte 2,2 milioane de lei se propune să fie alocate pentru statuia generalului francez, șef al Misiunii Militare Franceze în România, în perioada Războiului de Reîntregire, Henri Mathias Berthelot, potrivit proiectului de hotărâre. Desigur, este legal și normal ca banii care nu mai pot fi cheltuiți, până la sfârșitul acestui an, în anumite proiecte de investiții să fie realocati, pentru a fi folosiți acolo unde este nevoie de ei. Nu este bine și normal, însă, că există proiecte de investiții care au fost începute în 2010, care au o întârziere de 5 ani și nu sunt finalizate nici anul acesta.