Ascultă Radio București FM Live

Radio România Iași împlinește 76 de ani de existență!

Radio România Iași împlinește 76 de ani de existență!
Foto: Sursa foto: www.vreau.altiasi.ro

Articol de Andra Radu, 2 noiembrie 2017, 11:21 / actualizat: 2 noiembrie 2017, 12:35

Joi, 2 noiembrie, Radio România Iași, postul regional al Societății Române de Radiodifuziune, împlinește 76 de ani de la primul semnal emis în eter. Radio Iași este cea mai importantă instituție de presă din Moldova, cel mai ascultat post de radio din regiunea Moldovei, și cu audiența cea mai ridicată dintre posturile regionale ale radioului public, cu 421,4 mii de ascultători pe zi și o cotă de piață de 2,8% la nivel național – și cea mai mare cotă de piață din regiunea Moldovei (13,3%) – , potrivit celor mai recente sondaje de audiență radio, realizate în toamna anului 2017.

Radio Iaşi se adresează locuitorilor din județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea, celor din Republica Moldova și Ucraina, dar și, grație descoperirilor tehnologice, lumii globalizate a Internetului, câteva zeci de mii de români accesând zilnic site-ul web al postului sau urmărind pagina facebook a acestuia.

Sursa foto: www.rador.ro

Radio Iași poartă responsabilitatea privilegierii evenimentului și reflectării culturii în toată măreția ei, reinterpretând în același timp, în chip fericit, rolul educației în spațiul media autohton.

Legăturile Iașului cu radioul încep în 1 octombrie 1896, când Dragomir Hurmuzescu, „părintele radioului  românesc” este numit conferențiar la catedra de matematică a Facultăţii de Știinţe a Universităţii din Iaşi, iar o lună mai târziu primeşte şi postul de profesor de fizică la Liceul – Internat din Iaşi, un post interesant tocmai fiindcă punea într-o perspectivă deosebită necesitatea creării unei elite tehnice româneşti.

În aprilie 1897, Hurmuzescu primește postul de profesor suplinitor la catedra nou înfiinţată, de căldură și electricitate, la Facultatea de Științe din Iași, moment în care solicită și obţine resurse financiare deosebite pentru construirea unui laborator, ceea ce marca importanța ce începea să fie acordată învățământului aplicativ, tehnic, acesta devenind un loc în care se formează o întreagă pleiadă de viitori fizicieni români de renume.

În anul 1901, Hurmuzescu înfiinţează Societatea de ştiinţe din Iaşi precum şi revista „Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”. În acelaşi an repetă şi realizează, la Iaşi, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901.

La 5 august 1937, Societatea de Radiodifuziune a comunicat Uniunii Internaţionale de Radiodifuziune câteva proiecte pe care şi le propune pentru perioada următoare:, printre care se afla şi acela de instalare a unui emiţător de 20 KW la Iaşi.

Sursa foto: www.rador.ro

Pentru a defini momentul istoric în care a apărut postul „Radio Moldova” la Iaşi, să spunem că la momentul cuceririi Basarabiei şi nordului Bucovinei, sovieticii aveau postul de radio Tiraspol, care îşi începuse emisia la 30 octombrie 1930, al cărui scop principal îl constituia propaganda antiromânească spre Moldova dintre Prut şi Nistru.

La 2 noiembrie 1941, într-o zi de duminică, răsunau pentru prima dată în eter cuvintele „Aici Radio Moldova, pe frecvenţa de 259 de metri”, aceste prime cuvinte fiind rostite de Petre P. Andrei, cel care, timp de mulţi ani, a fost crainicul postului.

Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, spune că ”Radioul public a fost mereu un partener loial al societății românești cu care se și identifică”, iar președintele Comisiei de Cultură din Senat, Radu Preda, consideră că ”Radio România a fost și va rămâne un reper în peisajul media românesc, o instituție încărcată de istorie și care răspunde provocărilor prezentului”.

Președintele Director General al Instituției, Georgică Severin, a spus că ”Radio România este și trebuie să rămână un reper pentru societatea românească. Într-un climat marcat de concurență, publicul se raportează într-un mod aparte la Radio România”.

Întregul documentar îl găsiți pe rador.ro.

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:13

A doua zi de alegeri în diaspora!

Este a doua zi de alegeri în diaspora. Românii din străinătate își pot alege președintele astăzi sau duminică şi pot vota la orice secţie...

A doua zi de alegeri în diaspora!