Ziua Națională a României, sărbătorită în Parcul Titan
Articol de , 29 noiembrie 2017, 10:21
Ziua Națională a României va fi sărbătorită în Parcul Titan printr-un eveniment sportiv destinat maratoniștilor și un spectacol conceput pentru sărbătorirea celor 99 de ani de la Marea Unire.
Dimineața zilei de 1 Decembrie va începe în Parcul Titan la ora 9:00 cu evenimentul sportiv destinat pasionaților de mișcare ce vor participa la maraton. Evenimentul este parte a proiectului „Educație prin mișcare”, finanțat de Primăria Sectorului 3.
Competiția, ajunsă în acest an la cea de-a VII-a ediție, se va desfășura în intervalul orar 9:00-15:00 și va avea următoarea structură:
– Maratonul „1 Decembrie’’, 42.2 km – start la 9:00
– Semimaratonul „E.ON Flash’’, 21.1 km – start la 9:00
– Cursa „Carrefour Park Lake’’, 11.1 km – start la 11:15
– Cursa fotoliilor rulante, 3.2 km – start la 12:30
– Cursa cetățenilor Sectorului 3, 3.5 km – Start la 12:45.
Seria evenimentelor va continua, începand cu ora 18:00, cu spectacolul „Titanum”, al cărui concept a fost creat special pentru sărbătorirea celor 99 de ani de la Marea Unire.
Desfășurat sub genericul „Pregătiți de Centenar”, spectacolul va include tablouri succesive prin care publicului spectator i se vor prezenta momente cheie, definitorii pentru evoluția poporului român din ultimii 99 de ani, precum și elemente tradiționale, populare, biblioteca personalităților și industrializarea.
În cadrul spectacolului vor evolua 42 de artiști, precum Corul de Copii si Tineret Symbol, dirijat de Luminița Guțanu-Stoian, Ansamblul Rapsodia Carpaților, coordonator Cătălin Macrea, acompaniați de o orchestră de coarde și Alina Radu cu momente de dans contemporan.
Invitatul special al serii este toboșarul Claudiu Purcarin.
Accesul publicului la seria de evenimente prilejuite de Ziua Națională este liber.