Ascultă Radio București FM Live

Cel mai mare drapel va fi arborat de Ziua Națională!

Cel mai mare drapel va fi arborat de Ziua Națională!
Foto: Sursa foto: www.reporterntv.ro

Articol de Andra Radu, 30 noiembrie 2017, 10:42

Un drapel tricolor imens, cu o suprafață totală de 450 metri pătrați, va fi arborat vineri, de Ziua Națională a României, pe un deal din satul Sălăjeni, grație unei inițiative a unui grup de tineri din localitate.

Profesorul Daniel Juca, unul din inițiatorii proiectului, a precizat că drapelul, care se dorește a fi cel mai mare din Transilvania, a fost realizat pentru a da un exemplu de patriotism și pentru a reînvia spiritul național.

„A fost o inițiativă a unor tineri, printre care mă număr și eu, de a reînvia spiritul național în rândul generației tinere și chiar și în rândul celor mai în vârstă, pentru că s-a cam pierdut, și de a ne păstra viu spiritul național și identitatea de român. Am implicat peste 50 de persoane, de la cei mici, care au confecționat cocarde tricolore, până la cei mai vârstă, care ne-au sprijinit financiar sau cu idei. Toți facem parte din asociația „Fii satului Sălăjeni” și vrem să fie și un exemplu de patriotism întreaga acțiune. Pentru aceasta am pregătit un drapel de 450 metri pătrați, respectiv 22,5 metri lungime și 20 de metri lățime, fiind cel mai mare din Transilvania și, se pare, cel mai mare din România, anul acesta, de 1 Decembrie”, a menționat Daniel Juca.

Drapelul va fi arborat pe cel mai înalt deal din comună, astfel încât să i se dea o bună vizibilitate — se va vedea de la o distanță de până la 10 kilometri, din localitățile învecinate.

„Dealul are și o semnificație mai aparte, pentru că aici au căzut, în Cel de-Al Doilea Război Mondial, eroii îngropați în cimitirul din curtea bisericii din localitate”, a adăugat Daniel Juca.

Ziua Națională va fi marcată, după arborarea drapelului, printr-un spectacol susținut copiii Școlii Gimnaziale din Bocșa, alături de câțiva soliști locali și printr-un concert de cântece patriotice. Ceremonia va începe vineri, 1 Decembrie, de la ora 12:00, pe dealul Hăgău, iar cei prezenți vor primi cocarde tricolore realizate de copii.

Vreme deosebit de rece în Bucureşti
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 15:21

Vreme deosebit de rece în Bucureşti

Luni, vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în medie de 5…7 cm. Vântul va...

Vreme deosebit de rece în Bucureşti
Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 14:24

Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!

Concret, hackerii  solicită un cod de verificare pe care l-aţi primit prin SMS, invocând diverse motive, precum o eroare tehnică sau necesitatea...

Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!
Situația circulației rutiere pe autostrăzi
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 14:14

Situația circulației rutiere pe autostrăzi

Situația valorilor de trafic și a condițiilor meteo-rutiere pe arterele rutiere principale, la ora 14:00, este: Autostrada A 1 București –...

Situația circulației rutiere pe autostrăzi
Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 12:49

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!

Reprezentanții CFR menţionează, pe de altă parte, că traficul feroviar a fost oprit temporar între orele 10:00- 11:49, între staţiile...

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 12:28

Amenzi de peste 42.000 de lei la meciul de fotbal Dinamo – Farul

Un dinamovist s-a infiltrat în galeria celor de la Farul şi a încercat să le fure steagul. Surse din rândul forţelor de ordine spun că a...

Amenzi de peste 42.000 de lei la meciul de fotbal Dinamo – Farul
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 11:45

România, pe podium la Campionatele Balcanice de atletism de la Belgrad

Țara noastră a obținut trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz. Turcia a ocupat prima poziţie (6-4-8), iar pe locul secund a...

România, pe podium la Campionatele Balcanice de atletism de la Belgrad
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 11:00

Cod galben de ninsori şi viscol în București și alte şase judeţe

Prognoza meteo indică faptul că în intervalul 16 februarie, ora 10:00 – 18 februarie, ora 10:00, în București și în judeţele...

Cod galben de ninsori şi viscol în București și alte şase judeţe
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 10:30

O nouă zi de foc pentru salvamontiști

Cele mai multe apeluri au fost la Salvamont Lupeni (11) şi la Salvamont Sinaia (10). Au fost înregistrate, de asemenea, 8 apeluri pentru Salvamont...

O nouă zi de foc pentru salvamontiști