Românii afectaţi de incendiul din Germania sunt în siguranţă
Articol de Alina Neagu, 2 decembrie 2017, 15:52
Românii cazaţi în imobilul din Germania care a luat foc, ieri, sunt în siguranţă, a anunţat Consulatul României la Bonn.
O echipă consulară s-a deplasat în localitatea unde au fost cazaţi după incendiu, pentru a le oferi asistenţă.
În urma discuţiilor a rezultat faptul că aceştia lucrează în Germania în domeniul construcţiilor, pe baza unor contracte de muncă încheiate legal.
Cetăţenii români nu au solicitat sprijinul Consulatului, declarând că nu au probleme cu documentele de identitate sau de călătorie.
Reamintim că peste 30 de persoane au ajuns, ieri, la spital, intoxicate cu fum, după ce în imobilul în care locuiau s-a declanşat un incendiu.