Curio Quest
Articol de razvanursuleanu, 13 decembrie 2017, 16:05
Curio Quest este un joc ce poate fi accesat de pe contul de Facebook și în care conduceți o echipă formată din trei companioni. Fiecare dintre companioni are abilități unice și aparține de un anumit element (apă, întuneric, aer, fulger, foc, pământ, etc ) astfel că strategia formării echipei cu care abordăm jocul este cel mai important lucru din Curio Quest.
Dacă ați format o echipă ce conține trei elementali de foc și atacați vitejește un elemental de apă, atunci mai mult ca sigur că, după ce iese mult fum, o să trebuiască să modificați complet structura echipei, în cazul în care vreți să treceți mai departe. Este indicat ca, atunci când jocul vă pemite, să verificați din ce categorie fac parte elementalii cu care urmează să vă luptați și să vă formați echipa de companioni ținând cont de aceste observații.
Fiecare companion poate evolua pe parcursul jocului. Nivelul 40 este maxim și ideal ar fi ca cel puțin un companion din fiecare element să aibă acest nivel. Dacă aveți dubluri pentru unii dintre companioni și nu aveți ce să faceți cu ei, îi puteți transforma în materiale necesare progresului celor pe care îi păstrați.
Luptele cu alți jucători umani vor fi evident mult mai grele decât cele cu elementalii din questurile jocului. O ghildă vă poate ajuta foarte mult, plus că există și confruntări între ghilde, unul dintre punctele de atracție ale acestui joc. Vă sfătuiesc să intrați și pe Youtube, acolo unde există foarte multe filmulețe utile despre cum se poate alcătui o echipă competitivă sau cum se pot câștiga unele bătălii care în aparență sunt imposibile.
Fiecare bătălie consumă puncte de energie care se regenerează în timp, drept pentru care este bine să ne alegem doar bătălii în care avem mari șanse de izbândă.
Curio Quest nu este un joc dificil, dar putem cu siguranță să ne facem viața grea dacă ne grăbim să atacăm orbește orice elemental despre care credem că dacă are o figură prietenoasă atunci este și victimă sigură.