Ascultă Radio București FM Live

Copiii (2-18 ani) vor fi consultaţi preventiv o dată pe an

doctor,consult medical,copii

Articol de , 27 mai 2014, 10:27 / actualizat: 1 iunie 2014, 1:04

Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex, consultaţii ce vor avea loc la două, trei şi şase luni până la 2 ani, iar apoi anual.

Persoanele cu vârste de până la 18 ani vor fi supuse acestor consultaţii preventive periodice privind creşterea şi dezvoltarea, starea de nutriţie şi practicile nutriţionale, depistarea şi intervenţia în consecinţă pentru riscurile specifice grupei de vârstă/sex etc., potrivit unui proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pus în dezbatere publică pe site-ul CNAS.

Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate şi la o lună – la domiciliul copilului. Apoi, consultaţiile vor fi realizate la două, patru, şase, nouă, 12,15,18 şi 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.

Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale (anamneza nutriţională adresată părinţilor) şi consiliere pentru o alimentaţie sănătoasă şi comportament alimentar sănătos al întregii familii, profilaxia rahitismului numai în perioadele reci ale anului, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, administrarea de fluor pentru profilaxia cariei dentare, evaluare şi consiliere pentru activitatea fizică, evaluare şi consiliere pentru dezvoltarea neuro-psiho-emoţională, identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului prin aplicarea unui chestionar care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist. Pentru un scor care indică un risc mediu şi sever se recomandă trimiterea către medicul de psihiatrie pediatrică.

Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 6 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani şi 11 ani, cuprinde şi screening-ul obezităţii prin utilizarea indicelui de masă corporală – (IMC) şi evaluarea dezvoltării pubertare.

Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 12 ani, 13 ani, 14 ani, 15 ani, 16 ani şi 17 ani cuprinde, pe lângă examinările privind dezvoltarea acestora, consiliere şi screening pentru depistarea eventualelor infecţii cu transmitere sexuală (ITS), după începerea vieţii sexuale, screening-ul depresiei, informarea fetelor şi părinţilor privind beneficiile vaccinării opţionale anti-HPV, consiliere privind stilul de viaţă sănătos: activitate fizică, nutriţie, fumat, alcool, droguri, violenţă, cât şi consiliere pentru planificare familială, pentru adolescenţii care şi-au început viaţa sexuală.

Tot consultaţii periodice active sunt şi cele privind monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, conform prevederilor legale în vigoare.

Astfel, la luarea în evidenţă în primul trimestru, se decontează o consultaţie. Apoi se decontează consultaţii lunare, până în luna a 7-a. Între luna a şaptea şi a noua, gravidele vor beneficia de două consultaţii pe lună.

După externarea din maternitate, lehuza va fi consultată la domiciliu, apoi, la patru săptămâni de la naştere, va beneficia de o nouă consultaţie.

În cadrul supravegherii gravidei, se face şi promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni, testare pentru HIV, sifilis, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, precum şi consiliere înainte şi după aceste testări.

În conformitate cu programul de monitorizare, investigaţiile paraclinice şi tratamentele specifice sarcinii pot fi recomandate de către medicul de familie, numai pentru intervalul de timp de la momentul în care gravida este luată în evidenţă de către aceasta şi până la 4 săptămâni de la naştere.

Potrivit aceluiaşi proiect, consultaţii preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic vor fi realizate la cabinetul medicului de familie pentru toate persoanele fără semne de boală cu vârsta între 18 şi 39 ani, o dată la trei ani.

În cadrul acestor consultaţii, medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex În schimb, în anul în care se realizează evaluarea riscului individual, un asigurat are dreptul la două consultaţii.

Pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 ani depistate cu risc înalt, consultaţiile preventive de evaluare se acordă anual, dar se pot deconta maxim două consultaţii pe asigurat, anual.

După 40 de ani, persoanele asimptomatice pentru care medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex au asigurate maxim două consultaţii pe an.

În caz de boală cu potenţial endemo-epidemic suspicionată şi confirmată, se decontează o singură consultaţie per persoană.

De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 16:51

De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor

Participarea la World Schools Debate Championships oferă tinerilor o platformă de dezvoltare, iar organizarea EuroSDC 2025 la București vine ca o...

De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor
INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 15:07

INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă

Un număr de 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 20 – 26...

INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă
Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 15:02

Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii

Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii,...

Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii
VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 14:52

VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete

În cadrul emisiunii „Generația Z”, am discutat despre importanța obiceiurilor pe care ni le formăm pentru a menține planeta sănătoasă și...

VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 14:39

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington

Aproape 20 de cadavre au fost scoase joi dimineaţa din apele fluviului Potomac, potrivit televiziunilor americane, după coliziunea deasupra...

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:52

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă

Autobuzele liniei 226 vor opri, începând de sâmbătă, 1 februarie, şi în staţia „Petre Ispirescu”, informează Asociaţia de...

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:09

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu

Astăzi, la matinalul BucurestiFM, coachul Adriana Stanciu ne-a oferit o perspectivă inedită asupra relațiilor de cuplu și a modului în care...

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 11:46

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) prelungeşte programul a opt linii şi...

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United