Sorana Cîrstea se califică în turul doi la Australian Open
Articol de , 16 ianuarie 2018, 07:39 / actualizat: 16 ianuarie 2018, 10:11
După Irina Begu, România mai are o jucătoare calificată în turul doi la Grand Slam-ul de la Australian Open. Sorana Cîrstea reuşeşte să se impună într-o partidă dificilă câştigată în trei seturi în faţa jucătoarei din Kazahstan, Zarina Diyas. Sportiva din Târgovişte a trebuit să se întrebuinţeze din greu, dar a câştigat până la urmă cu 5-7, 6-4, 6-3.
A fost o partidă în care s-au întâlnit două jucătoare cu stiluri asemănătoare, două jucătoare care lovesc foarte puternic, două jucătoare care riscă în momentele cheie, dar care ştiu să gestioneze foarte bine punctele atunci când este cazul..
Primul set a fost sub semnul echilibrului, ambele jucătoare încercând pe alocuri să se desprindă pe tabela de scor. Serviciul şi returul au fost cheia succesului din primul act, success care a fost de partea jucătoarei din Kazahstan. La scorul de 5-5, Diyas face breack-ul şi îşi trece în cont primul set cu 7-5.
În actul doi, Sorana este mult mai precaută şi face un joc de aşteptare. Eleva lui Marius Comănescu are mai multă răbdare şi punctează decisiv atunci când este cazul. Sorana gestionează cu încredere fiecare ocazie, ivită şi îşi trece în cont punctele importante din set. Astfel, actul doi al partidei este adjudecat cu 6-4 de jucătoarea noastră, care aduce egalitatea pe tabela de scor.
Moralul crescut şi condiţia fizică mai bună fac diferenţa în setul decisiv. Jucătoarea din România pune stăpânire pe joc, atacă tot timpul, serveşte foarte bine şi o execută aproape de fiecare dată pe Diyas cu mingi în forţă în lung de linie.
Zarina Diyas nu mai poate ţine pasul cu ritmul impus de Sorana şi cedează destul de repede şi setul decisiv cu 6-3.
Sorana Cirste reuşeşte astfel să meargă în turul doi la ediţia din acest an a turneului de la Australian Open, unde o va întâlni pe cehoaica Lucie Safarova.