Românii nu s-au bătut pe bilete de avion spre Marea Britanie, după eliminarea restricţiilor pe piaţa forţei de muncă
Articol de DSRNetworkAdmin, 2 ianuarie 2014, 09:37
In aceste conditii presa şi politicienii de la Londra au fost nevoiţi să constate că aşa-numita invazie româno-bulgară din prima zi a lui 2014, n-a mai avut loc.
Prima zi a noului an a fost aproape la fel ca oricare alta pe Aeroportul Luton din Londra. Turişti, oameni de afaceri, studenţi şi, da, români au coborât sau au urcat la bordul avioanelor.
Ce a diferit a fost numărul ziariştilor din holul principal, care căutau să filmeze şi să ia interviuri nou-sosiţilor.
Ei ar fi sperat să găsească hoardele de români venind acum, odată cu ridicarea restricţiilor de muncă, după ce, potrivit celor speculate în presă, aşteptaseră cu nerăbdare clopotele vestind începerea noului an.
Hoardele nu au sosit. Un avion marginal, ce venise de la Târgu Mureş, nici măcar nu a fost plin.
Majoritatea celor de bord mai stătuseră în Marea Britanie, dar ei au fost întâmpinaţi de doi membri ai Parlamentului britanic.
Niciunul dintre pasageri nu a declarat că ar fi venit să ceară ajutoare sociale sau tratamente gratuite de sănătate.
Toţi au afirmat că au venit să muncească, după care, în viitor, se vor întoarce la ei acasă.
Dar criticii mai serioşi ai ridicării restricţiilor pe piaţa muncii au deja un răspuns la întrebarea de ce acel anticipat număr imens de imigranţi nu a sosit.
Marea Britanie se afla printre cele nouă state europene care au menţinut restricţiile pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria timp de înca şapte ani de la aderarea celor doua ţări la Uniunea Europeană.
SAursa: Rador