Ascultă Radio București FM Live

Declaraţiile 600 şi 200 ar putea fi unificate

Declaraţiile 600 şi 200 ar putea fi unificate

Articol de Stefania Grigore, 29 ianuarie 2018, 15:56

Formularul 600, care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, ar putea fi unificat cu Declaraţia 200, potrivit ministrului propus al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

”În legătură cu declarația 600, primul pas va fi în prima ședință de Guvern, se va amâna depunerea acestui formular, urmând ca la MFP să încercăm o soluție normală, logică, fie chiar prin comasarea declarației 200 cu 600”, a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, recent, că instituţia ar putea introduce posibilitatea ca persoanele care au plătit contribuţii pentru veniturile estimate în Declaraţia 600 şi nu au realizat aceste venituri să primească sumele înapoi, în urma unei regularizări.

De asemenea, în cazul în care persoana respectivă încetează pe parcursul anului contractul în urma căruia obţinea venituri suplimentare, aceasta trebuie să notifice organul fiscal cu privire la încetarea activităţii.

„Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunţă că şi-a încetat activitatea pe care o desfăşura până la acea dată şi la următoarele termene (pentru că suma trebuie plătită în patru rate – n. r.) nu mai are obligaţia de plată. Există această posibilitate de a nu plăti, dacă nu mai realizează venituri. Este un alt aspect pe care am putea să îl luăm în calcul, cel legat de regularizarea contribuţiilor pe care eu decid să le declar pentru că estimez că voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu – n. r.). Eu constat că se va realiza în proporţie de 70.000 de lei. Atunci trebuie să am posibilitatea ca pentru sumele pe care le-am achitat pe parcursul anului să se facă regularizarea şi să primesc aceste sume. Acest lucru îl avem în calcul şi vom face această menţiune expres”, a spus Mişa.

Formularul care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate trebuie depus de persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017.

Termenul de depunere a Declaraţiei 600 urmează să fie amânat până la 1 martie 2018 în scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligaţia să completeze şi să depună formularul până la 31 ianuarie acest document prezintă caracter de noutate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat recent de Ministerul Finanţelor Publice.

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:03

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!

Astăzi, în Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la...

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:31

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024

Update ora 21.20 – Până la ora 21.00, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 731.990 de...

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!